22 nave de croazieră și-au anunțat escale în Portul Constanța, în sezonul 2016

croaziereconstanta22 nave de croazieră și-au anunțat, până la această dată, escale în Portul Constanța, prima, MSC Opera, fiind programată pe 28 martie 2016, potrivit Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

Din totalul celor 22 de nave, 7 sunt fluviale. Compania MSC va avea 6 escale în acest sezon de croaziere, cu navele MSC Opera și MSC Lirica. Se remarcă revenirea companiei Costa Crociere în Marea Neagră și în Portul Constanța, cu nava Costa Neoromantica.

O prezență deosebită în acest an va fi velierul Royal Clipper, una dintre cele mai luxoase nave de croazieră din lume. Royal Clipper a fost lansată la apă în anul 2000, în prezența reginei Silvia a Suediei, designul navei fiind inspirat de Preussen, legendara navă de luptă germană. Nava, supranumită "Steaua Mărilor", și-a avizat două sosiri în Portul Constanța, în mai și iunie. Aceasta are o capacitate de 227 pasageri, un echipaj format din 106 persoane, fiind utilată cu 114 cabine de lux.

Se menține trendul sosirii în regiunea Mării Negre a navelor de capacități mari, cele mai multe fiind din generația nouă, cu servicii de calitate și multiple facilități la dispoziția turiștilor.

În contextul actual, sezonul 2016 va fi unul atipic din punctul de vedere al sosirilor în Marea Neagră, dar CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța își continuă eforturile pentru atragerea companiilor de croazieră și a turiștilor în Portul Constanța.

În acest an, între 22 și 25 iunie, datorită eforturilor Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, se va desfășura în Marea Neagră, la Odessa - Ucraina, Adunarea Generală a MedCruise, prilej cu care se vor aborda teme specifice acestei zone. Zece presedinți de companii de top vor participa la acest eveniment, urmând să se ia decizii privind dezvoltarea turismului de croazieră în Marea Neagră.

În 2015, la terminalul specializat al Portului Constanța, au sosit 36 nave de croazieră cu 35.000 turiști la bord. Cu aceste rezultate, se reconfirmă poziția de top în Marea Neagră a Portului Constanța, având cele mai multe nave de croazieră și cei mai mulți pasageri din regiune.

Anul acesta, între 8 și 11 septembrie, se va organiza, în Portul Constanța, o nouă ediție a SCF Black Sea Tall Ships Regatta, unde vor sosi cele mai spectaculoase veliere din lume.

Lista navelor de pasageri care și-au anunțat sosirea în acest an în Portul Constanța poate fi consultată AICI. Lista va fi actualizată constant.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok