De ce clientul are întotdeauna dreptate?!

De ce clientul are întotdeauna dreptate?!
person Horeca
access_time_filled

Bineînțeles că mai sunt și altele, identificate, în ordine, precum: tarifele mari (deh! Bulgaria…), infrastructura rutieră, lipsa unei imagini puternice a României în exterior și starea de degradare a numeroase obiective turistice sau monumente istorice.Dar astea ne interesează mai puțin, având în vedere că, cel puțin NOI, nu le putem schimba sau influență în vreun fel… În schimb, SERVICIILE, da! (normal că ne referim la serviciile noastre, nu ale lor:)). De principiu, atunci când cineva se hotărăște să in vestească în domeniul HORECA are mare grijă – la început – de următoarele: să aibă un spațiu cât mai mare și cât mai bine poziționat (adică VAD!), având certitudinea că dintre toți „trecătorii”, măcar o parte intră și la el. Urmează negocieri „la sânge” pentru chirie, dar în general, proprietarul locului își impune punctul de vedere, deci chiria va fi mare și antreprenorul nostru ajunge să investească în spațiul altuia! Odată rezolvată „principala” problemă, vin la rând prieteni, rude, vecini bine intenționați, care „știu” totul în branșa asta (dar au avut ghinion până acum și de-aia n-au afacerea lor!). Mai rar câte-un consultant, mai mult sau mai puțin priceput… (asta ține de noroc).

client-always-rightÎn faza asta, vine partea cea mai „grea”, respectiv adaptarea localului la designul visat. În funcție de frustrările fiecăruia – uneori și de pricepere -, se mărește cât se poate „sala de mese”, se-aduc tablouri de-acasă sau de pe-aiurea, se decid culorile – extrem de important! – având mare grijă ca totul s-arate neapărat impecabil, deci scump! Pentru că, până la urmă, nu facem nimic ieftin, deci nici măcar lista de prețuri din meniu… Odată terminată treaba cu locurile la masă – cât de multe, pentru că facem evenimente, nunți și alte cumetrii, până la urmă de-aici vine banu’, că doar e criză! -, puse perdele, boxe, reclamă luminoasă și altele de gen, mai sunt câteva „detalii” de rezolvat, anunțăm inaugurarea și să vină lumea (respectiv banii, că am investit o grămadă și chiria „merge” zilnic…).

Ce mai trebuie să fac pentru deschidere?
Ceva utilaje gastro… Neapărat foarte ieftine – că s-au terminat finanțele! – și oricum sunt toate la fel… Bucătari… Suficient unul, da’ bun! Chelneri, de somelier nu e nevoie, plus ceva „băieți buni la toate” – aici nu-s probleme că știu pe cineva care-i aduce pe toți c-o zi înainte. Meniul îl fac într-o noapte că știu exact ce vreau să fac de multă vreme… (bucătarii și echipamentele trebuie să se adapteze!)
Plan de afaceri n-am nevoie, de reclamă nici atât, oricum știu toți prietenii mei că deschid. Site-ul îl fac mai încolo, vitrina de la Cola vine mâine și mi-au promis ceva bani cei cu cafeaua, în două săptămâni vine espressorul, deci GATA!

De ce clientul are întotdeauna dreptate?!… Și totuși ne gândim atât de puțin la
el… Pentru că:
E scopul businessului
E „radiografia” investiției, inclus pasiune, timp, bucătărie, marketing, oameni
El plătește!

Dacă te deranjează cele spuse în acest „argument”, ne cerem scuze, trimite revista
retur pe costurile HORECA!
În schimb, dacă nu te regăsești în „profilul” de mai sus suntem împreună pe drumul cel bun, în sensul că de 10 ani, acum împliniți, scriem pentru TINE! Si ne-am făcut treaba. MULȚUMIM!

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302