Cele mai bune vinuri românești, medaliate de juriul Vinul.Ro

Cele mai bune vinuri românești, medaliate de juriul Vinul.Ro
person Horeca
access_time_filled

premiivinul.ro2014Cele mai valoroase crame, dar și cele mai bune vinuri din producția internă și din import disponibile pe piața din România au fost medaliate de către un juriu internațional cu ocazia celei de-a VI-a ediții a Premiilor de Excelență Vinul.Ro, în data de 7 noiembrie 2014 la Hotelul Aro Palace din Brașov, se precizează într-un comunicat de presă emis de Vinul.Ro.

Potrivit juriului – care a evaluat în total 219 vinuri (161 înscrise de către producători și importatori și 58 cumpărate de organizatori de pe rafturile hypermarketurilor) – Cea mai bună Fetească Albă din concurs a fost declarată Colocviu 2013, de la Casa de Vinuri Cotnari, Cea mai bună Fetească Regală fiind Liliac 2013, de la amb Wine, iar Cea mai bună Fetească Neagră, La Cetate 2011, de la Crama Oprișor.

Cele mai valoroase crame românești participante, în ordinea numărului de medalii de Aur și Argint obținute, au fost declarate următoarele:

1. Crama Oprișor – 2 Medalii de Aur, 6 Medalii de Argint:
• Fetească Neagră La Cetate 2011 ” Aur
• Smerenie 2011 ” Aur
• Merlot La Cetate 2013 ” Argint
• Chardonnay La Cetate 2013 ” Argint
• Fetească Neagră Caloian 2013 ” Argint
• Rusalcă Albă 2013 ” Argint
• Drăgaică Roșie 2012 ” Argint
•    Cupola Sanctis Sf. Mihail și Gavril 2011 ” Argint

2. Lacerta – 2 Medalii de Aur, 1 Medalie de Argint:
• Merlot Lacerta Reserva 2011 ” Aur
• Cuvée IX Lacerta 2012 ” Aur
•    Cuvée X Lacerta 2013 ” Argint

3. Viile Metamorfosis – 1 Medalie de Aur, 2 Medalii de Argint:
• Syrah Colțul Pietrei 2013 ” Aur
• Fetească Neagră Cantvs Primvs 2012 ” Argint
•    Sauvignon Blanc Colțul Pietrei 2013 ” Argint

4. Crama Gîrboiu – 1 Medalie de Aur, 2 Medalii de Argint:
• Epicentrum (Ag + M Ot) 2013 ” Aur
• Sauvignon Blanc Livia 2013 ” Argint
•    Șarbă Livia 2013 ” Argint

5. Crama Liliac – 1 Medalie de Aur, 1 Medalie de Argint:
• Merlot Liliac 2012 ” Aur
•    Pinot Gris Liliac 2013 ” Argint

6. S.E.R.V.E. ” 1 Medalie de Aur, 1 Medalie de Argint:
• Fetească Neagră Vinul Cavalerului 2012 ” Aur
•    Chardonnay Terra Romana 2013 ” Argint

7. Crama Ceptura ” 1 Medalie de Aur, 1 Medalie de Argint:
• Cabernet Sauvignon Cervus Magnus 2013 ” Aur
•    Sauvignon Blanc Cervus Magnus 2013 ” Argint

8. Vincon Vrancea – 1 Medalie de Aur:
•    Tămâioasă Românească Ambrosio (dulce) 2011

9. Budureasca – 5 Medalii de Argint:
• Oro Manisa 2012
• Shiraz Budureasca 2013
• Noble 5 2011
• Daphix 2013
•    Merlot Budureasca 2013

10. Casa de Vinuri Cotnari – 3 Medalii de Argint:
• Busuioacă de Bohotin Colocviu 2013
• Tămâioasă Românească Domenii 2013
• Tămâioasă Românească Colocviu 2013

11. Vie Vin Vânju Mare – 2 Medalii de Argint:
• Tămâioasă Românească Domeniile Vînju Mare 2013
•    Merlot Prințul Vlad 2011

12. Castel Vinum/Villa Vinea – 2 Medalii de Argint:
• Sauvignon Blanc Villa Vinea Selection 2013
•    Fetească Neagră Villa Vinea Selection 2012

13. Domeniile Tohani – 2 Medalii de Argint:
• Merlot 2010 (neîmbuteliat)
• Fetească Neagră Moșia de la Tohani 2011

Alți 8 producători au obținut câte 1 Medalie de Argint: Vinca (Pinot Noir Rosé 2013), Avincis (Fetească Regală și Pinot Gris 2012), Vinarte (Merlot Prince Mircea 2011), Alcovin Măcin (Fetească Neagră Curtea Regală 2013), Petro Vaselo (Fetească Neagră Melgis 2012), Casa de Vinuri Negrini (Negru de Drăgășani 2012), Unicom Production (Iacob roșu 2012), Vinicola Averești (Aligoté 2013).

Dintre importatori, s-au distins:

1. Vinimondo – 3 Medalii de Aur și 3 Medalii de Argint:
• Riesling Late Harvest Reserva Casa del Bosque 2013 ” Aur
• Gewurztraminer Tiefenbrunner 2013 ” Aur
• Le Cupole Tenuta Trinore 2010 ” Aur
• Radici Taurasi Mastroberardino 2007 ” Argint
• Sauvignon Blanc Casas de Bosque 2013 ” Argint
• Carmenere Reserva Casas del Bosque 2013 ” Argint

2. Giusti Wine/Prowine Ltd  ” 2 Medalii de Aur, 1 Medalie de Argint:
• Umberto I 2011 ” Aur
• Valpolicella Ripasso NV ” Aur
• Passito Bianco 2010 ” Argint

3. Vinexpert – 1 Medalie de Aur, 4 Medalii de Argint:
• Sauvignon Blanc Rimapere 2013 ” Aur
• Malbec Tamari 2013 ” Argint
• Sauvignon Blanc Arrogant Frog 2013 ” Argint
• Prosecco Adria Vetriano NV ” Argint
• Carmenere Reserva Misiones de Rengo 2012 ” Argint

4. Nelsand – 1 Medalie de Aur, 2 Medalii de Argint:
• Arleo Santa Sofia 2005 ” Aur
• Barbera d’Alba Virna 2010 ” Argint
• Diantha 2013 ” Argint

5. Crama Ceptura – 1 Medalie de Aur, 2 Medalii de Argint:
• Alb de Purcari 2012 ” Aur
• Pinot Grigio Purcari 2012 ” Argint
• Negru de Purcari Vintage 2009 ” Argint

6. Rifco Trading – 2 Medalii de Argint:
• Viognier Cote de Danube Burgozone 2013
• Rosé Cote de Danube Burgozone 2013

Câte 1 Medalie de Argint pentru vinuri importate pe piața din România au mai obținut Lidl (Carles Crianza 2010) și Vinibuoni (BIO Viognier + Traminer Edoardo Miroglio 2013).

La fel ca anul trecut, în cadrul concursului Premiile de Excelență Vinul.Ro, Ediția 2014, un singur vin a obținut Marea Medalie de Aur. Este vorba despre Semillon Eclat Botrytis Valdivieso 2007, importat de Alma Tim Distribution. În cadrul concursului, același importator a mai obținut 1 Medalie de Aur și 1 Medalie de Argint pentru vinurile QClay Crazy Rows Bisquertt 2009 (Aur) și Sauvignon Blanc Alpha 2013 (Argint).

Premiile de Excelență Vinul.Ro au fost organizate cu sprijinul sponsorilor Aro Palace Brașov, CrisTim, IB Cargo și partenerilor WiGo,Transylvania Wine Fair și CityBest.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302