Învață arta preparării pizza de la profesioniști

Înființată în 2018, la Cluj-Napoca, Asociația Pizzarilor Profesioniști din România este o organizație non-guvernamentală al cărei principal obiectiv este promovarea sectorului HoReCa - specializarea pizza și panificație. Asociația pune la dispoziția tuturor celor interesați cursuri și oportunități de învățare și specializare în arta preparării celor mai delicioase tipuri de pizza.
 asociatiapizzarilorprofesionistiromania

Cum a luat naștere Asociația Pizzarilor Profesioniști din România

„Pizza este unul dintre cuvintele italiene cunoscute în întreaga lume”, spune, cu pasiune, Ovidiu Cheabac, membru fondator al Asociației Pizzarilor Profesioniști din România. Aceeași pasiune care l-a determinat să-și îmbunătățească cunoștințele gastronomice și care i-a permis să se perfecționeze în domeniul pizzei. De-a lungul anilor, a participat la concursuri și seminarii unde a întâlnit oameni calificați, care cultivă același respect profund față de preparatul care reprezintă Italia cel mai bine în lume.

În 2018, din prietenia și colaborarea cu Giulia Apa (pizzar și proprietar de pizzeria la Cluj), Ovidiu Cheabac (pizzar, bucătar și proprietar de pizzerii la Londra) și Andrei George (pizzar și proprietar de pizzerie la Roma), s-a născut Asociația Pizzarilor Profesioniști din România, o asociație neguvernamentală cu sediul în Cluj-Napoca (România) al cărei obiectiv principal este promovarea culturii gastronomice și în special producerea pizzei și a pâinii.

„Am ales un oraș tânăr și plin de viață, tocmai pentru a ne adresa tinerilor și pentru a lucra într-un mediu dinamic.”, spune Giulia Apa.

Școala a fost recunoscută de Guvernul României, care a susținut activitățile educaționale încă de la înființare, iar calificările studenților sunt aprobate și semnate de același guvern. Dispunem de peste 200 de metri pătrați de săli de cursuri și laboratoare pentru a răspunde unei cereri tot mai mari de formare profesională.

Asociația și-a început activitatea la debutul pandemiei, acest lucru încetinind în mod evident cursurile, însă, la ultimele cursuri, care au început imediat ce autoritățile ne-au permis, am avut sala plină.

„Suntem fericiți pentru că oamenii înțeleg că pizza este cultură, că necesită pregătire și calificare”, spune Ciprian Zamfir, membru fondator al Asociației Pizzarilor Profesioniști din România.

Potrivit Asociației Pizzarilor Profesioniști din România, este important să se predea lecții despre calitatea materiei prime ce trebuie utilizată pentru prepararea pizzei, să se explice cum trebuie pregătit aluatul, să se respecte normele de siguranță pentru a asigura sănătatea consumatorilor.

cursuripizza

La aceste cursuri vă puteți înscrie foarte simplu prin trimiterea unui e-mail la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.. Datele sunt apoi colectate și trimise la Minister care organizează o bază de date cu numele studenților pentru a permite și a facilita intrarea acestora în piața muncii.

Majoritatea studenților care termină cu succes cursurile de bază de 48 de ore își găsesc cu ușurință un loc de muncă în cele mai importante pizzerii și restaurante din țară. Pentru noi este un semn de respect și recunoștință din partea colegilor de breaslă.”, explică Giulia Apa.

Pe lângă cursurile de bază în care se învață ABC-ul pentru a cunoaște lumea pizzei, organizăm și cursuri pentru profesioniști, în care se învață cum se pregătește, de exemplu, pizza in teglia  (pizza la tavă), ciabatta romana, pizza napolitană sau pizza fără gluten.

Persoanele ce participă la cursuri au o vârstă cuprinsă între 18 ani, pentru cei care se apropie de acest sector pentru prima dată, și 55 ani, în cazul profesioniștilor și antreprenorilor care doresc să se specializeze și să-și îmbunătățească abilitățile.

Parteneriat cu cel mai important producător de făină din lume

Acordăm o atenție deosebită calității produselor și de aceea am ales să folosim numai acele produse care reprezintă excelența italiană în lume. În ceea ce privește făina, am ales Le 5 Stagioni de la Grupul Agugiaro & Figna Molini nu numai pentru calitatea sa de a combina tradiția cu inovația, dar și pentru varietatea largă care ne permite să avem certitudinea unei game complete și ample de referință”, spune Ovidiu Cheabac.

Le 5 Stagioni logo alb

Agugiaro & Figna este grupul italian de morărit care macină grâul încă din secolul al XV-lea. „Fiecare bob, precum și fiecare soi, conține semnificația călătoriei pe care o parcurge, începând cu semănatul câmpului și apoi, printr-un proces lent și blând, ajungând pe mesele noastre.” Aceasta este filozofia care ghidează și stimulează munca companiei, născută din fuziunea a două familii istorice, care de șase generații se dedică morăritului cu pasiune, experiență, măiestrie și dăruire. Potrivit Agugiaro & Figna, grâul spune o poveste, sau mai degrabă mai multe povești, unite între ele printr-un singur element: făina.

Aceasta este magia grâului ascunsă în capacitatea de a vorbi oamenilor care-l procesează cu respect, conștiinciozitate și iscusință într-un dialog continuu între tradiție și inovație; aceeași magie i-a determinat pe cei 4 membri fondatori să aleagă compania care să-i sprijine în activitatea Asociației Pizzarilor Profesioniști din România.

Grâul povestește și despre teritoriu și despre calitățile sale, despre istorie și despre caracteristicile acesteia. Așa s-a născut și gama Le 5 Stagioni: din colaborarea și dialogul constant și continuu dintre cei care procesează grâul și maeștrii aluatului. Reprezintă prima linie de făinuri și amestecuri profesionale, dedicată în întregime tuturor maeștrilor pizzari; o gamă dedicată pizzei care este alcătuită din peste 20 de tipuri de produse.

Ce ne place la gama Le 5 Stagioni este capacitatea de a acoperi și de a satisface toate cererile din domeniul pizzeriei. Mai mult decât atât, nu putem uita de marea sa capacitate de inovație care, prin activitatea și cercetarea constantă a tehnicienilor grupului Agugiaro & Figna, este în continuă evoluție, devenind una dintre cele mai bune din sector.”, mai spune Andrei George.

Mai multe detalii despre Asociația Pizzarilor Profesioniști din România și despre cursurile de specializare pe care le organizează aflați pe site-ul asociației www.asociatiapizzarilorprofesionisti.ro sau la adresa de e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Advertorial apărut în ediția 103 a revistei Horeca România.