Contestația actelor administrative emise de către Fisc

Legislatie 104Orice persoană fizică sau entitate juridică ce se confruntă cu un act emis de o autoritate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (Titlu de creanță, Decizie de impunere etc.) are dreptul de a-l contesta. Astfel, înainte de a se adresa instanței de judecată, cel care se consider vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim trebuie să parcurgă procedura plângerii prealabile.

Potrivit art. 193 din Codul de procedură civilă, în situațiile în care plângerea prealabilă este obligatorie, introducerea acțiunii în instanță fără parcurgerea acestei proceduri atrage respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, în măsura în care lipsa acestei proceduri este invocată de pârât (organul emitent al actului administrativ atacat). În cazul particular al actelor administrative fiscale, art. 268 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, reglementează contestația ca procedură administrativă obligatorie, prealabilă introducerii unei acțiuni în fața instanței de contencios administrativ.
Contestația este, așadar, o cale administrativă de atac. Aceasta se referă la o încălcare a legii de către organele fiscale, printr-un act administrativ fiscal prin care au fost stabilite, în mod nelegal, în sarcina contribuabilului, taxe, impozite sau alte obligații fiscale. Prin urmare, obiectul contestaţiei îl constituie „numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat.”
Această contestație nu face referire la faza de punere în executare silită a titlului de creanţă, întrucât, în acest sens, există o procedură distinctă, denumită contestaţia la executare.


Contestaţia se depune, în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii, la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat şi nu este supusă taxelor extrajudiciare de timbru.
În situația în care contestaţia nu este depusă la organul fiscal emitent, aceasta se înaintează, în termen de cel mult cinci zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. De asemenea, dacă se constată că organul emitent nu este competent, acesta urmează a înainta contestația organului competent, în termen de cinci zile de la înregistrare.


Contestaţia se formulează în scris şi cuprinde, în mod obligatoriu:
• datele de identificare a contestatorului;
• obiectul contestaţiei;
• motivele de fapt şi de drept;
• dovezile pe care se întemeiază și
• semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia.

Pentru determinarea stării de fapt, organul fiscal administrează mijloace de probă, putând proceda la:
a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabilului şi a altor persoane;
b) efectuarea de expertize;
c) folosirea înscrisurilor;
d) constatări la faţa locului;
e) controale curente, operative şi inopinate sau controale tematice.
Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forţa lor doveditoare recunoscută de lege.


legislatie numarul 104Depunerea contestaţiei nu atrage suspendarea executării actului administrativ fiscal, decât în anumite situaţii expres prevăzute şi anume, atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organul în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă;
b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
c) la cererea contestatorului, maxim șase luni şi doar o singură dată.


Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune, după cum urmează:
a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei;
c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei;
d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei.


Prin decizie se poate dispune:
• admiterea contestaţiei, în totalitate sau în parte;
• respingerea contestației;
• desfiinţarea totală sau parţială a actului administrativ atacat, dacă nu se poate stabili situaţia de fapt, urmând să se încheie un nou act administrativ fiscal care trebuie să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei
• suspendarea solutionării cauzei.
Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă (tribunal sau curte de apel).


Un articol scris de avocat Costantin Neacșu pentru ediția 104 a revistei Horeca România.