Program de Artă Culinară licențiat EHL, organizat de ohma București, la Academia City Grill

scoala culinaraStudenții academiei de ospitalitate ohma București, licențiată École hôtelière de Lausanne (EHL), vor urma programul vocațional de Arte Culinare în cadrul academiei grupului City Grill, beneficiind astfel de infrastructura pusă la dispoziție de City Grill, precum și de formatorii și curriculum ohma by winsedswiss.
Cursurile unui modul durează șase luni, la finalul cărora tinerii vor obține o diplomă profesională recunoscută internațional și o diplomă de calificare acreditată de Ministerul Educației, pentru modulul Începător.


Durata zilnică a cursurilor este de aproximativ 6-8 ore, pe parcursul a două zile din săptămână, 35% din timpul de învățare-predare fiind alocat cursurilor teoretice și 65% aplicațiilor practice, având în vedere principiile sistemului elvețian de învățământ dual. Mai mult de jumătate din perioada de școlarizare vizează perfecționarea studenților în cadrul stagiilor de practică derulate în restaurante din București, ce pot fi integrate inclusiv la locul de muncă sau în alte restaurante partenere. Aceste stagii sunt asigurate de winsedswiss România prin intermediul alianței one (ohma network for education), rețea ce reunește profesioniștii industriei ospitalității, cu obiectivul de a îi forma pe tinerii interesați să-și construiască o carieră în domeniu.


Programul vocațional se adresează tuturor celor care doresc să-și urmeze pasiunea în domeniul gastronomiei, să-și dezvolte competențele și să dețină o certificare internațională în domeniu, indiferent că se află la început de carieră sau că sunt deja bucătari profesioniști.
Viitorii bucătari vor dobândi la ohma mai multe abilități, începând de la stăpânirea regulilor de igienă în bucătărie, a tehnicilor de gătire, comandarea/recepția și depozitarea produselor și alimentelor folosite în bucătărie într-un mod cât mai eficient pentru evitarea pierderilor, managementul bucătăriei și al departamentului de stewarding, precum și cunoașterea tipurilor de restaurante, conceptelor de nutriție, gestiunea bunurilor, plus multe alte concepte.


Programul este susținut de traineri invitați din Elveția și de George Baciu, trainer certificat EHL, cu experiență în poziții de Sous Chef, Executive Chef, consultant gastronomic, în lanțuri hoteliere de 4 și 5 stele.
La ohma București, studenții se pot specializa și într-unul dintre celelalte trei parcursuri profesionale: Hotel Administration, F&B Services și Rooms Division, înscrierile fiind deschise.

În septembrie 2020, winsedswiss România a inaugurat la Oradea prima academie în ospitalitate din țara noastră sub licența École hôtelière de Lausanne (EHL), iar pe parcursul acestui an, a deschis primul campus în Poiana Brașov, pentru ca mai apoi să lanseze la București cea de-a treia academie ohma by winsedswiss, susținută de one alliance (ohma network for education).
Mai multe informații despre ohma pot fi parcurse aici: www.ohma.swiss