Sărbători de iarnă cu angajaţi sau fără?

Sărbători de iarnă cu angajaţi sau fără?
person Horeca
access_time_filled

Aida decembrie 1în ultimii doi an, provocările pe care le-au avut angajatorii din acest domeniu, au depășit orice așteptări sau au fost contrare oricăror planificări, pe care și le-ar face cineva. Cu cine stai de vorbă și îl întrebi despre cum s-a organizat pentru Crăciun sau Revelion, ridică din umeri, bâlbâie ceva și încheie cu “Doamne ajută să nu ne închidă ăștia iar!” Așadar, ce planificare să îți faci în condițiile astea? Evident tot una cu “Doamne ajută” și ea.

 

La acest moment, în marea majoritate a localurilor avem două tipuri de oameni care lucrează: cei care au rezistat și au rămas în acest domeniu în ciuda ultimilor doi ani și cei care vin doar la cerere, colaboratorii de ocazie. Ar mai fi o categorie, proprietarii de business, care se bazează pe mâna aceea de oameni care le-au rămas alături și pe familia lor. Ei constituie nucleul pentru a putea trece cu bine de acest final de an. Asta dacă rezervările se păstrează, nu se închide nimic și lucrurile merg în direcție bună.
Și apare întrebarea: ce facem dacă totul va fi cât de cât bine? Dacă locurile rămân deschise și se relaxează un pic măsurile anti pandemie? Cu cine ne facem treaba? De unde luăm oameni, dacă mai avem nevoie?
Dacă privim cu onestitate și corectitudine tot ce se întâmplă, vom vedea că acum vor conta foarte mult aspectele calitative, mai mult decât cele cantitative. Mai mult decât banii vor conta: reputația businessului respectiv, atitudinea managerilor față de angajați în acest an, profilul și recomandările celor care au rămas, dar și altele. Cumva cei care vor să aibă un venit suplimentar sau să se angajeze în perioada aceasta se vor uita mult la stabilitatea angajatorului sau măcar la cum a rezistat în perioada pandemiei și, mai ales, ce a făcut cu angajații lui.

 

Aida decembrie 2Dar să le luăm pe rând:

• Reputația businessului: aici ne referim exact la ceea ce spuneam mai sus – cum a trecut prin pandemie, dacă a supraviețuit, adică dacă a avut oaspeți, a rezistat la “închide-te – deschide-te”, și azi e un loc stabil, vizibil pentru oameni, deschis la noi oportunități.

• Atitudinea managerilor față de angajați, în acest an, mai ales. Să nu uităm că toată lumea face un bilanț la sfârșit de an, iar lucrurile de genul acesta se află. Dacă respectiva organizație are manageri care nu au avut un comportament deschis, pozitiv și orientat către grijile și nevoile angajaților lor, acest lucru va conta enorm pentru cei care vor fi chemați să lucreze acolo, fie și temporar. Vor respinge un astfel de loc, dacă e “negativ”. Se vor duce acolo unde e o altă atmosferă de lucru.

• Profilul celor care au rămas în companie. Inevitabil apare întrebarea, de ce?! Tu de ce ai rămas și n-ai plecat? Contează mult răspunsul, poate fi cel mai convingător factor atunci când un candidat are de luat o decizie.

• Recomandările pe care le fac angajații unei astfel de organizații contează foarte mult pentru oaspeți, când se așază la masă sau se cazează într-un loc și, discutând cu un angajat de acolo, află că au ales să rămână împreună, angajat și angajator, la bine și la greu.
De fapt ce înseamnă toate acestea? Cum se traduc ele astăzi? în valori. în perioade de timp, în care emoționalul și raționalul se bat în fiecare zi, iar de cele mai multe ori iese învingător emoționalul, care este adeseori negativ datorită vremurilor pe care le trăim cu toții, ne întoarcem la valori. Avem nevoie ca răspunsul la întrebarea “de ce?” să fie luat din considerente care sunt dincolo de bani și valori materiale. Da, contează și acestea, dar tare mult contează să știm pe cine ne putem sprijini.

în perioada sezonului de iarnă, putem avea cu cine lucra și pe cine angaja, dacă suntem pe plus la cele de mai sus. Este important să comunicăm deschis cu oamenii, să fim autentici și transparenți. Să le spunem dacă e greu și dacă e bine. Dacă avem planuri de viitor, de dezvoltare sau dacă ne dorim doar să rămânem în picioare sau să supraviețuim. Oamenii înțeleg, chiar dacă nu spun asta. Poate aleg să nu rămână sau să accepte jobul, dar asta e treaba lor. Treaba ta e să aduci lângă cei care îți sunt alături, indiferent de vremuri, oameni care să pună osul la treabă, care să ajute și să fie pe același profil cu ceea ce ai acum. Iar apoi să fidelizezi, să motivezi, pentru că vei avea cu ce și pentru cine.

 

Articol realizat de Aida Chivu pentru ediția 106 a revistei Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302