Rebranding Domino's Pizza

DominosLogoLanţul american de pizzerii continuă procesul de transformare şi se concentrează pe îmbunătăţirea serviciilor. Astfel Domino’s Pizza a anunţat schimbarea logo-ului şi introducerea noului concept de local - “Pizza Theater”. După câţiva ani de dezvoltare şi testare a conceptului, viitorul Domino's Pizza store va avea proprii “artişti ai pizza”, care în faţa publicului vor desfăşura acţiuni de preparare a aluatului proaspăt de pizza, îşi vor etala talentul de a întinde un blat de pizza prin aruncarea în aer şi personalizarea comenzilor clienţilor.

dominos
În funcţie de suprafaţa fiecărei unităţi Domino’s Pizza, noul concept permite flexibilitate pentru un număr divers de caracteristici, de care nu s-a mai pomenit până acum în magazinele tradiţionale ale lanţului de pizzerii. Din noul concept de pizzeria vor face parte: un lobby confortabil, o zonă deschisă în care poate fi urmărit procesul de preparare a mâncării, inclusiv o platformă înălţată pentru copii să poată vedea toată acţiunea din bucătărie, şi posibilitatea de a face comanda de la un dispozitiv electronic de tip kiosk care permite urmărirea ieşirii comenzilor. Noile magazine vor avea şi table pe care clienţii vor scrie cu creta impresii şi vor lăsa feedback pentru angajaţii pizzeriei. Unele magazine vor avea şi alte caracteristici de tip “grab and go”, de la salate, lapte cu prăjituri şi mini deserturi, in-store dining şi televizoare big screen. Noul concept este completat de noul logo, care marchează o schimbare a brandului după 52 de ani de activitate.

weiner558
“Totul a început în 2008, când am observat o reală necesitate de schimbare”, a declarat Russell Weiner, Domino's Pizza chief marketing officer. “Am început să extindem meniul, să dezvoltăm o serie de noi reţete pentru pizza şi să găsim noi metode de a comunica brandul nostru consumatorilor. Am început să interacţionăm cu clienţii într-o manieră inovatoare prin tehnologie, dispozitive mobile şi social media”.
Toate magazinele noi construite în Statele Unite şi în câteva ţări din întreaga lume vor avea noul logo şi componentele cheie ale noului concept. Compania va începe de asemenea în pizzeriile existente să remodeleze, să facă schimbări şi să implementeze noul logo, care va apărea în materialele de marketing ale Domino's Pizza începând cu luna octombrie a acestui an.