Dumitru Luca a fost reales președinte ANAT

Dumitru Luca a fost reales președinte ANAT
person Horeca
access_time_filled

Dumitru Luca, managerul și administratorul agenției de turism Corali și membru ANAT cu o vechime de 23 de ani în asociație, a fost reales ca președinte al Patronatului ANAT pentru mandatul 2022-2024. 

În urmă cu șase ani, Dumitru Luca a candidat pentru prima oară pentru Consiliul Director, devenind responsabil pentru coordonarea Comisiei Legislație, asigurări, resurse umane și standarde ocupaționale. Această comisie a reușit să ajusteze sau chiar să blocheze acte normative care ar fi afectat agențiile de turism. Legea turismului, legea voucherelor de vacanță, ordonanta privind garantarea pachetelor turistice și transpunerea Directivei de travel au fost principalele acte normative pentru elaborarea cărora Comisia pe care a coordonat-o a avut nenumărate întâlniri și discuții aprinse cu autoritățile statului.
De asemenea, Dumitru Luca a înființat, în cadrul Comisiei Turoperatori/Outgoing, un grup de lucru al operatorilor de circuite turistice și curse charter cu autocare, având ca rezultate o colaborare mai eficientă între membrii ANAT, fluidizarea tranzitării de către grupuri a frontierelor României și blocarea unui proiect de act normativ care ar fi stopat activitatea de transporturi turistice ocazionale.
În mandatul următor, 2018 – 2020, a fost ales prim-vicepreședinte al Patronatului, apoi în 2020 a fost ales Președinte.
Din această poziție, Dumitru Luca a participat la toate negocierile cu reprezentanții Guvernului României și, alături de ceilalti colegi din conducerea Alianței pentru Turism a avut o contributie decisivă la modificarea și flexibilizarea legislației în favoarea turiștilor și a agențiilor de turism în contextul restricțiilor impuse de pandemie, elaborarea schemelor de compensatii financiare acordate sectorului sau reluarea programului voucherelor de vacanță pentru turismul intern.
Dumitru Luca este al zecelea președinte ANAT, după Nicolae Demetriade (2018-2020), Alin Burcea (2016-2018, 1990-1993), Aurelian Marin (2015-2016), Lucia Nora Morariu (2013-2015, 2004-2006), Corina Martin (2009-2013), Dragoș Anastasiu (2007-2009), Gheorghe Fodoreanu (2006-2007), Cornel Găină (2000-2004, 1993-1998), Marcel Bădescu (1998-2000, președinte de onoare între 2002 și 2013).


La Adunarea Generală ANAT a fost invitat special virtual și președintele ECTAA (Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Touroperatorilor), Pawel Niewiadomski (Polonia), care a subliniat contribuția importantă a președintelui ANAT și a echipei sale la deciziile luate la nivel european în privința breslei agențiilor de turism. Menționăm că ANAT este membru cu drepturi depline ECTAA și a organizat, în trecut, două întruniri ECTAA, la București.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302