
FIHR – 35 de ani de excelență în sprijinul industriei hoteliere românești!

Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) celebrează 35 de ani de activitate. O călătorie frumoasă, presărată cu parteneriate fructuoase, reziliență și profesionalism in evoluție constantă, toate acestea în strânsă legătură cu dezvoltarea industriei hoteliere din România.
Un parcurs presărat cu provocări și oportunități
„Aniversăm cu bucurie și mândrie 35 de ani! O călătorie pe care am construit-o împreună, 35 de ani de parteneriat, eforturi substanțiale și realizări notabile pentru membrii sai din industria ospitalității”, spune Simona Constantinescu, președintele FIHR. „Provocările multiple, crizele și schimbările accelerate ne-au oferit lecții valoroase, subliniind importanța solidaritatii, a susținerii reciproce și a identificării oportunităților chiar și în cele mai dificile momente.”
Un gând de recunoștință se îndreaptă către membrii și colegii din FIHR, cei care au contribuit esențial la evoluția industriei și la destinul Federației. „Cu pasiune și determinare, am generat împreună acțiuni concrete pentru dezvoltarea turismului românesc, iar evoluția de astăzi este expresia capacității noastre colective de adaptare și rezistență”, adaugă președintele FIHR.
De la inițiativele continue de negociere a cadrului fiscal și de reglementare, la programele de atragere a tinerilor în industrie și promovarea imaginii României ca destinatie turistica, acțiunile FIHR au avut un scop clar: susținerea necondiționată a domeniului ospitalității si afacerilor din turism.
Să construim împreună viitorul!
FIHR invită liderii industriei și partenerii să se alăture evenimentelor aniversare, pe 13 februarie 2025, la Crowne Plaza Bucharest:
O conferință de anvergură, „Transformarea industriei hoteliere: creșterea competitivității în noul context strategic din turism”, va reuni experți de renume, oferind o platformă de dialog și analiză a provocărilor și oportunităților actuale. Conferința va aborda teme actuale importante pentru industrie, de la contextul internațional și național, la tehnici inovatoare și strategii eficiente pentru creșterea competitivității afacerilor din turism. Participanții vor avea ocazia de a interacționa cu alti profesioniști de top și de a obține informații valoroase pentru dezvoltarea propriilor afaceri.
Seara se va încheia cu Gala FIHR, un eveniment festiv dedicat celebrării și networking-ului. Gala FIHR va aduce împreună sute de prieteni ai domeniului, într-o atmosferă caldă și festivă. Un moment de conversație, celebrare și consolidare a legăturilor dintre membrii comunității ospitalității.
FIHR – un partener de încredere pentru industria hoteliere din România
Prin evenimentele aniversare și prin activitatea sa continuă, FIHR se reafirmă ca un partener de încredere, dedicat susținerii și dezvoltării industriei hoteliere din România.
Pentru inscrierea la evenimentele aniversare, puteti accesa pagina evenimentului aici.
Participarea la conferință este gratuită pentru reprezentanții hotelurilor membre FIHR, gratuită în limita unui participant/companie, pentru reprezentanții membrilor afiliați FIHR și ai partenerilor Concordia, APT și WTTA și confirmată, în baza achitării unei taxe de participare în valoare de 200 lei/ participant, pentru alte categorii de participanți.
Despre FIHR
Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) este prima organizație patronală din turismul românesc, fiind prezentă la nivel național în 28 județe și cumulând peste 17.000 camere în proprietățile hoteliere membre, reprezentând interesele industriei hoteliere din România în ultimii 30 de ani, prin dialogul permanent cu autoritățile și mass media, precum si cu alte entități asociative la nivel național si european. FIHR este membru în Consiliul Consultativ pentru Turism, Alianța pentru Turism și Confederația Patronală Concordia. Este afiliată HOTREC la nivel european, organizație care reprezintă vocea ospitalității din Europa.
www.fihr.ro