Frudisiac deschide un restaurant în cartierul Floreasca din București

Frudisiac deschide un restaurant în cartierul Floreasca din București
person Horeca
access_time_filled

Frudisiac, brand românesc activ în zona de food & convenience retail, a închiriat spațiul fostului supermarket Gemini din cartierul Floreasca, una dintre cele mai dinamice zone rezidențiale și de birouri din București, unde a deschis un restaurant. Tranzacția a fost intermediată de echipa de retail a Cushman & Wakefield Echinox.


Spațiul, cunoscut pentru vizibilitate ridicată și acces facil, este amplasat într-o zonă cu densitate mare de populație, putere de cumpărare peste media orașului și un mix de rezidențial premium, birouri și servicii. Aceste caracteristici fac din Floreasca una dintre cele mai atractive zone din București pentru retail modern și concepte de proximitate.


Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Această tranzacție confirmă interesul constant al operatorilor FMCG pentru zonele consacrate, cu trafic intens și profil demografic solid. Floreasca rămâne una dintre cele mai atractive locații pentru retailul de food&beverages, iar adaptarea conceptului la specificul zonei este esențială pentru succesul pe termen lung. Ne bucurăm că am putut sprijini Frudisiac în identificarea unui spațiu cu potențial real de creștere”.


Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com.
Cushman & Wakefield (NYSE: CWK) unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 53.000 de angajați în peste 350 de birouri din mai mult de 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302