Grupul Flavours extinde rețeaua Stradale Carnivale cu o nouă locație în „Genesis College” București
Flavours anunță deschiderea celei mai noi locații din rețeaua sa, în „Genesis College” București. Grupul ajunge astfel la un număr de 28 de locații Stradale și extinde prezența pe piață a conceptului său Stradale Carnivale, dedicat segmentului educațional. Valoarea investiției în „Genesis Cafeteria” se ridică la 150.000 de euro, proiectul făcând parte din strategia pe termen lung a grupului de a-și consolida prezența în școlile din București și Cluj.
Deschiderea „Genesis Cafeteria” reprezintă o nouă etapă în evoluția parteneriatului început în 2024, când Flavours Group a început să livreze către „Genesis College” prin divizia sa de catering. Odată cu inaugurarea acestei locații în noul campus – situat în zona Străulești – Flavours aduce în „Genesis College” un model operațional integrat, un spațiu adaptat nevoilor școlii, gestionat de o echipă Flavours Group dedicată și susținut de infrastructură proprie.
„Genesis Cafeteria” este un spațiu generos, modern și primitor. Formatul noii locații include atât o sală de mese, dezvoltată sub conceptul Stradale Carnivale, cât și o zonă de relaxare și așteptare sub conceptul Mitzu. Astfel, Flavours Group recreează aici un model deja testat și apreciat în rețeaua sa – un ecosistem în care brandurile Stradale și Mitzu extind experiența culinară dincolo de masa de prânz și oferă comunității de elevi, părinți și profesori din „Genesis College” un spațiu cu valoare adăugată.
Parteneriatul reflectă valorile comune ale Flavours Group și Genesis College, promovând dezvoltarea armonioasă a copiilor, atât cu ajutorul unei nutriții echilibrate, cât și prin adoptarea unui stil de viață activ.
Deschiderea noii locații din cadrul „Genesis College” marchează un moment important în evoluția Flavours Group, care în 2025 aniversează 10 ani de la lansarea primului restaurant Stradale și dezvoltarea conceptului Stradale Carnivale – platforma dedicată cateringului pentru școli private.
„Genesis Cafeteria” este a opta locație Flavours dezvoltată sub conceptul Stradale Carnivale, cu o investiție totală de 150.000 de euro. Proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de investiții al grupului pentru 2025, care vizează consolidarea prezenței sale în segmentul educațional, dar și în zona corporate.
Până la finalul anului în curs, Flavours a alocat un buget de peste 1 milion de euro pentru implementarea a șase noi proiecte în București și Cluj: două locații Stradale Inside pentru angajații din clădiri cu circuit închis, două cantine premium în instituții de învățământ, un nou spațiu Flavours Events dedicat organizării de evenimente full-service corporate și private, precum și o locație Stradale într-un complex rezidențial – un nou pas către extinderea experienței culinare de zi cu zi și în comunitățile de locuințe.
Despre Flavours Group
Flavours a luat naștere în 2002, ca o companie de catering care livra mâncare cum nu se mai găsea în România, sub semnătura lui Chef Foa. Și pentru că fiecare livrare era un eveniment în sine și niciun meniu nu semăna cu un altul, s-a dezvoltat firesc și divizia de evenimente tailor-made. Astfel, Flavours a început să livreze o experiență 360° pentru toate simțurile. Flavours are divizii în București și Cluj, iar livrările se pot face în toată țara.
În 2015, a apărut Stradale și, pentru prima oară, prânzul dintr-o clădire de birouri, școală sau instituție publică venea cu o experiență completă – calitate superioară a ingredientelor, gust memorabil, designul unui restaurant de seară și atmosfera unui festival de mâncare.
Dintr-un desert iubit în București, Mitzu s-a dezvoltat firesc într-o cafenea unde poți savura o cafea de specialitate, dulciuri și sandvișuri făcute în casă. Stradale si Mitzu sunt poziționate în clădirile de birouri tip A, în București și Cluj, în școli private, dar și în instituții, precum Senatul României.
Bruto este cel mai nou brand al grupului și primul concept à la carte. Creat într-o clădire veche de peste 200 de ani, care adăpostea, pe vremuri, fostele grajduri imperiale, restaurantul se întinde pe două etaje și a păstrat detalii din arhitectura și designul locației.
În cei 23 de ani de activitate, Flavours Group a ajuns la peste 6 milioane de clienți prin serviciile oferite de fiecare brand în parte. Flavours Group deține peste 35 de locații în București și Cluj.
Despre Genesis College
Cu o experiență de 25 de ani pe piața educațională din România, Liceul Teoretic „Genesis College” – situat în str. Coralilor, nr. 22, București – este o instituție de învățământ modernă, adaptată cerințelor viitorului, cu un curriculum dual atât național cât și internațional, integrat, bazat pe programele International Baccalaureate (IB).