Hotel Cișmigiu a înregistrat un grad de ocupare de 77% în H1 2025

Hotel Cișmigiu a înregistrat un grad de ocupare de 77% în H1 2025
person Horeca
access_time_filled

Hotel Cișmigiu, parte a portofoliului Hercesa România din anul 2004, a înregistrat creșteri pe toată linia în primele șase luni din 2025. Veniturile totale au crescut cu 9% față de aceeași perioadă din 2024, gradul de ocupare a fost de 77%, cu 6% mai mare față de 2024. Totodată, ADR-ul (tariful mediu pe cameră) a fost cu 7% mai ridicat decât în aceeași perioadă a anului trecut, crescând de la 113 euro in 2024 la 121 de euro in 2025, în timp ce gradul de dublă ocupare a înregistrat o ușoară creștere, de la 1,51 la 1,60 adulți pe cameră.

Modificările fiscale recente din domeniul hotelier, ce presupun o creștere a cotei de TVA de la 9% la 11%, vor avea un impact relativ mic asupra activității noastre. Ne așteptăm ca acestea să nu influențeze semnificativ fluxul de turiști în București și să beneficiem în continuare de creșterea constantă a numărului de vizitatori înregistrată în ultimii doi ani”, a spus Mirela Cojocaru, directorul general al Hotelului Cișmigiu.


Cei mai mulți turiști care s-au cazat la Hotel Cișmigiu în prima jumătate a acestui an au venit din Israel (21% din total), urmați de cei din România (14%), Italia (10%), Marea Britanie (9%), Germania (6%), Statele Unite ale Americii (5%).

Pentru a doua jumătate a anului 2025, obiectivele strategice ale Hotelului Cișmigiu se concentrează pe menținerea și consolidarea creșterii înregistrate în prima parte a anului. Investițiile ce vor fi derulate în perioada următoare vizează optimizarea operațiunilor interne și păstrarea standardelor înalte de calitate, având în vedere că succesul Hotelului Cișmigiu are ca vectori principali fidelizarea clienților și atragerea unui număr constant de turiști.

Hotel Cișmigiu cuprinde 60 de apartamente, cinci săli de conferință cu capacități cuprinse între 30 și 70 de persoane și un amfiteatru. Este, de asemenea, un hub cultural, prin Librăria Humanitas și Institutul Cervantes.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302