Burnout-ul, între mit și realitate
De ce burnout-ul ne influențează viața mai mult decât vrem să recunoaștem? Este o întrebare asupra căreia din ce în ce mai multe persoane, atât angajați, cât și angajatori, se văd nevoiți să se oprească.
Practic, ce este burnout-ul? Pe limba tuturor, este acel moment în care mintea și corpul îți dau shut down. Nu mai poți controla ce face mintea, corpul nu te mai ascultă, ai tot timpul senzația că parcă nu ești tu din niciun punct de vedere. Nu mai poți, nu mai vrei, nu mai ai ce să faci! Îmi spunea cineva recent că se simte de parcă este în mijlocul unei intersecții și, deși vede mașinile că vin spre el, nu se poate clinti din loc și nu are nicio emoție. Este cea mai bună definiție a burnout-ului.
Cum ajungem aici? Ce se întâmplă și care este cauza?
Mulți încă nu cred în existența lui, unii pun această stare pe seama unei oboseli mai mari și cred că rezolvarea este un concediu de șapte zile, dar tot cu laptopul pe șezlong, iar alții o confundă cu nepăsarea. Un fel de „în sfârșit, nu îmi mai pasă”. „Doar fac ce e nevoie să fac și atât”. „Nu mă mai implic”. De fapt, nu este așa, pentru că în ambele situații ne scapă lucruri, apar erori, nu mai facem față nici măcar situațiilor minore cu care ne confruntăm și ajungem să ne învârtim într-un cerc din care nu mai ieșim decât fie prin demisie, fie cu un concediu medical.
De ce ar trebui să ne pese mai mult de acest fenomen?
Pentru că locul unde el se manifestă aprig este jobul. Deși nu jobul este singurul care duce la apariția burnout-ului, oamenii dau mereu vina pe el și tot aici caută să îi pună capăt. Spuneam că demisia este prima consecință vizibilă. Este uneori echivalentă cu fuga. „Îmi dau demisia și gata!” este o propoziție pe care am auzit-o de multe ori asta și nu, nu asta era rezolvarea. Trebuie găsită cauza, de unde vine cea mai multă presiune și de acolo trebuie reglată. Sunt frecvente situațiile când burnout-ul vine și din viața personală, din multiplele roluri pe care un om le are și puținul timp pe care îl avem la dispoziție. Dacă nu reușim să facem câte lucruri ne propunem în opt -zece ore de lucru, de ce credem că vom reuși să facem tot pe atâtea în trei – patru ore care ne mai rămân până la finalul zilei? Din discuțiile cu angajații, am realizat că sunt multe cazuri în care lista de to do-uri de la job era la fel de mare ca cea cu lucruri personale. A urmat demisia, dar la urmatorul job, situația s-a repetat. Deadline-uri foarte strânse doar pentru a demonstra că se poate orice sau volum ridicat de muncă pentru creșterea veniturilor, sunt doar două din multiplele greșeli care se fac de multă vreme încoace.
Există studii care demonstrează de ani de zile că România este țara unde productivitatea este cea mai scăzută, față de media Europei. Noi punem accent pe cât facem, pe volum și pe epuizare, nu pe calitatea muncii. Sindromul “Meșterul Manole” este perpetuat de multă vreme. Managerii de azi sunt cei care acum 20 de ani au început prin a munci foarte mult. Au ajuns să crească pe scara ierarhică prin acest mod de lucru, care vine mai degrabă din sistemul american. Doar acolo lucrezi și în concediu, însă ei pun foarte mult accent pe organizare și eficiență. Când ai terminat ce aveai de făcut, te poți odihni până la următorul proiect, fără presiunea că nu te mai angajează nimeni.
Etapele unui burnout
Ce trebuie să mai știm despre burnout este faptul că aici ajungem după o perioadă de timp în care am ignorat toate semnalele de alarmă pe care ni le-a dat organismul. Sunt minim trei etape ușor de recunoscut:
• Oboseala prelungită – atunci când simțim nevoia de odihnă, să stăm, să nu facem nimic, să dormim. Când avem nevoie de concediu iar după o perioadă de odihnă și echilibru, ne simțim mai bine. Și după un timp, ne revine starea.
• Epuizarea – atunci când degeaba dormim sau mergem în concediu, venim aproape la fel de obosiți, nu avem energie decât puțin timp, iar apoi resimțim o oboseală care ne face să ne simțim fără vlagă. Capacitatea de concentrare este limitată, obosim foarte repede.
• Burnout – dimineața avem senzația că ne târâm din pat, nu ne dăm jos, concentrarea este aproape inexistentă, corpul nu mai reacționează la niciun stimul obișuit (cafea, vitamine etc.), iar mintea refuză parcă să mai gândească lucruri simple. Apare panica, teama de greșeli, apatia, agresivitatea verbală din orice sau tăcerea și privitul în gol etc.
Desigur, lucrurile se pot manifesta diferit de la o persoană la alta, eu doar am încercat să trec aici cele mai întâlnite manifestări.
Aplicabilitate în ospitalitate
Este greu să lucrezi cu oameni care se află în burnout sau la pragul acestuia, cu atât mai mult cu cât vorbim de domeniul ospitalității. Aici printre factorii esențiali se află zâmbetul, deschiderea, grija față de oaspeți, comunicarea echilibrată, amabilitatea. Angajatorii se plâng tot mai des că oamenii vin la job obosiți, încercănați, fără chef, se adună greu să se apuce de treabă sau trebuie să le spui ceva de câteva ori până ajung să facă acel lucru, sunt nepăsători etc. Atunci când ne confruntăm cu asta, trebuie făcută o analiză a activității din ultima perioadă, a volumului de muncă, a perioadelor de odihnă și ulterior găsită o variantă optimă de lucru, un echilibru. Nu trebuie uitat nici faptul că este bine să putem discuta cu oamenii noștri și problemele cu care ei se confruntă în viața personală. Doar așa vom putea să înțelegem ce avem de făcut și spre ce fel de soluții să ne îndreptăm: cunoscând toate aspectele care duc la epuizare sau burnout.
Sigur mulți vor spune că nu se poate, că suntem în sezon, că acum trebuie să tragem tare și că ne odihnim la toamnă…. Dar, și aici avem un mare dar, să fim atenți la toate aspectele menționate pentru că un angajat ajuns la epuizare, copleșit de toate problemele pe care le are, va pleca și nici nu se va mai întoarce în locul care îi aduce aminte de o perioadă grea din viața lui. Chiar și dacă nu acela era principalul motiv al epuizării lui. Oamenii revin acolo unde ultima amintire este una plăcută, dacă nu chiar frumoasă.
