Obligațiile operatorilor HoReCa privind risipa alimentară
Combaterea risipei alimentare a devenit o prioritate juridică majoră în Uniunea Europeană, iar România a fost obligată să își alinieze legislația la standardele europene. În ultimii ani, cadrul normativ sa extins semnificativ, iar obligațiile pentru operatorii economici au devenit mai stricte, mai cuantificabile și mai ușor de sancționat.
Uniunea Europeană a adoptat în 2025 Directiva (UE) 2025/1892, care modifică Directiva-cadru privind deșeurile și impune statelor membre ținte obligatorii de reducere a risipei alimentare până în 2030. Obligațiile principale includ stabilirea unor ținte naționale obligatorii, dar și măsuri de prevenire pe întreg lanțul alimentar.
Regulamentul (CE) nr. 178/2002 stabilește principiile generale ale legislației alimentare și definește operatorii economici responsabili de prevenirea risipei. Legea românească trimite direct la acest regulament.
Deși Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu are încă o jurisprudență directă privind „risipa alimentară” ca infracțiune sau contravenție, există hotărâri care influențează domeniul prin interpretarea obligațiilor operatorilor alimentari.
CJUE a stabilit constant că operatorii alimentari au obligații proactive de prevenire a riscurilor, inclusiv în gestionarea produselor aproape de expirare. Aceste principii se aplică prin analogie și în materia risipei alimentare.
Statele membre pot fi sancționate pentru neimplementarea corectă a directivelor privind deșeurile. Acest tip de acțiuni (art. 258 TFUE) este relevant pentru viitoarele obligații privind raportarea risipei alimentare. În jurisprudența sa, CJUE a stabilit că transferul gratuit de bunuri poate fi exceptat de la TVA în anumite condiții, ceea ce facilitează donațiile alimentare – un instrument central în prevenirea risipei.
În acord cu aceste norme europene, România a modificat substanțial Legea 217/2016 prin Legea nr. 49/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 225/2024. Conform art. 2, operatorii trebuie să implementeze măsuri de prevenire și reducere a risipei alimentare, în ordinea ierarhică obligatorie:
•vânzarea cu preț redus a produselor aproape de expirare;
•redistribuirea alimentelor către operatori receptori (ONG-uri, bănci de alimente etc.);
•utilizarea în hrana animalelor;
•compostare / biogaz;
•procesarea subproduselor în unități autorizate.
Art. 2 alin. (3) modificat impune implementarea obligatorie a acțiunilor de prevenire înainte de eliminarea deșeurilor, iar Art. 3 alin. (1) permite transferul gratuit direct către operatori receptori sau consumatori finali, interzicând revânzarea. De aceea, marile lanțuri au introdus zone dedicate produselor aproape de expirare.
După modificările din 2024, numărul operatorilor receptori a crescut, deoarece legea clarifică procedura de transfer și responsabilitățile sanitare.
Sunt însă și câteva probleme de implementare, printre care lipsa infrastructurii logistice pentru redistribuire, lipsa unui sistem național digital de raportare (obligație ce trebuia implementată până anul trecut), dar si reticența unor operatori privind răspunderea pentru produsele donate.
Legislația UE și românească converg către un regim juridic strict, cu obligații clare pentru operatori și autorități. România, prin Legea 49/2024, a trecut de la un sistem bazat pe recomandări la unul bazat pe obligații, cu ierarhii precise și sancțiuni implicite. Practica europeană și principiile CJUE întăresc ideea că operatorii alimentari au o datorie de diligență sporită în prevenirea risipei, iar statele membre trebuie să implementeze mecanisme eficiente de monitorizare.
