Crama Vinarte lansează aplicația mobilă de AR – Realitate Augmentată

Crama Vinarte lansează aplicația mobilă de AR – Realitate Augmentată
person Horeca
access_time_filled

Domaine Vinarte, prezentă în zona Olteniei cu Crama Bolovanu, în Sâmburești și Crama Stârmîna, în Mehedinți, cu o experiență de peste 20 de ani pe piața vinurilor autohtone, lansează aplicația mobilă VINARTE, făcând astfel și primul pas către Realitatea Augmentată în îndustria atât de conservatoare a vinurilor. Digitalizarea comunicarii brandurilor din portofoliu, cu focus pe Realitatea Augmentată și reconstrucția platformei online, cu focus pe shopul online sunt o consecință firească a înțelegerii noilor obișnuințe de consum din anul precedent, precizează reprezentanții Vinarte.

aplicatiemobilavinarte

Toată situația generată de restricțiile impuse a influențat și modificat mult capacitatea companiilor producatoare de vin de a interacționa cu consumatorii, piața Horeca și de evenimente fiind cele care ofereau în trecut experiențele cele mai complexe prin degustările oferite. Retail-ul modern, prin diverse acțiuni întreprinse, a făcut eforturi de a păstra apropierea de consumatori în această perioadă, bineînțeles ținând cont de diferențele de abordare dintre cele două canale de vânzare și aplicand măsurile de siguranță sanitară.

în urma analizei dinamicii obiceiurilor de consum, Vinarte a decis să se alinieze cu prezența consumatorilor săi și să facă astfel un upgrade în comunicarea cu aceștia.

Reorientarea către canale noi de vânzare sau adaptarea produselor din portofoliu pentru noi canale este un proces destul de greu și nu se poate petrece de pe o zi pe alta, mai ales în cazul unui produs cu puternice atribute senzoriale, care are nevoie de sesiuni de degustări și evenimente. Cu toate acestea, în jumătate de an, echipa Vinarte a reușit să stabilească noi parteneriate cu magazine online, să-și construiască propriul shop online, chiar dacă logistica pentru implementare a fost o imensă provocare. în plus, ne-am concentrat pe elemente de comunicare noi, moderne, din zona de Augmented Reality, încercând să substituim într-un limbaj modern, atributele subtile ale vinurilor noastre. Dacă vreți, este ca și cum mutăm petrecerile din offline în online, adaptându-ne la noua realitate” a declarat Rodica Căpățână, director general Vinarte.

shopvinarte

Pentru anul 2021, Vinarte își propune să acorde o atenție sporită canalelor de comunicare digitală, încercând să transmită consumatorilor într-un mod virtual, prin intermediul AR, caracteristici ale vinurilor, modalități de asociere culinară, sugestii de servire, precum și povesti ale personajului principal care guvernează Crama VINARTE, emblematicul Èšap Pan (simbol regăsit pe coifurile tracice, sec IV î.C, descoperite la Porțile de Fier) – simbol al libertății, rusticului și al petrecerilor în natură.

în susținerea noii strategii, deja 90% dintre etichetele vinurilor Vinarte conțin elemente de Realitate Augmentată, ce aduc consumatorilor, prin scanarea cu telefonul mobil, o experiență imersivă și multisenzorială în universul cramelor Stărmina (Mehedinți) și Castel Bolovanu (Sâmburești, Olt). Aceste experiențe noi conturează un ecosistem viu de interacțiune cu vinurile Vinarte, ce crează suspans, emoții și dorința de a afla notele și aromele vinului, dar și educă în ceea ce privește soiurile sau un pairing perfect de wine&dine.

Totodată, digitalizarea brandului VINARTE aduce pentru partenerii de afaceri avantaje multiple. Cercetările de specialitate au aratat că prezența elementelor AR crește valoarea percepută a produselor și capacitatea de reacție la marca respectivă.

Campaniile de comunicare devin dinamice și chiar “palpabile”. Tehnologia permite prezentări aproape reale și instrumente de măsură eficiente, ceea ce broșurile și rapoartele clasice nu pot cuprinde.

Aplicația mobilă VINARTE este gratuită și poate fi descarcată din App Store și Google Play, utilizatorii fiind surprinși încă de la primul download.

în timp, prin actualizări permanente ale aplicației, utilizatorul/consumatorul va fi în legatură cu noile animații, promoții și evenimente.

noutativinarte

Despre Domain Vinarte

înființată încă din 1998, patrimoniul Vinarte în Romania este reprezentat de Crama Castel Bolovanu dîn Sâmburești, județul Olt – o podgorie de 60 ha și Crama Stârmina, lăngă Turnu Severin în județul Mehedinți – o podgorie de 190 ha. Brand-urile din portofoliul Vinarte: Soare, Prince Mircea, Sirena Dunării, Castel Bolovanu, Roza de Sâmburești, Nedeea, Domeniile Vinarte, Castel Stărmina.

Anul 2020 s-a remarcat printr-un nivel ridicat al producției din punct de vedere calitativ și cantitativ. Calitativ – Un an atipic, în sens pozitiv pentru Oltenia, în care clima a fost echilibrată în perioada de vegetație, cu toamnă lungă și călduroasă, care a favorizat obținerea unei recolte de foarte bună calitate. Cantitativ – Producția a fost cu 30% mai mare decât în 2019.

Investiții Crame

în 2019 s-a început un program de conversie a plantațiilor vechi, dublându-se suprafața cultivată din soiurile Negru de Drăgășani, Novac și Fetească Neagră
–    Crama Stârmina – s-au plantat soiuri noi de struguri albi: Chardonnay, Muscat Ottonel, Fetească Regală, Marselan
–    Investiție aproximativ 300.000 euro în tehnologie pentru linia de etichetare, filtre tangentiale, barique-uri
–    Crama Bolovanu – se vor planta noi soiuri de struguri albi: Crampoșie, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Fetească Albă. 

Produse lansate în 2020

Gama Prince Mircea: pe lângă Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Cuvee D’Excellence
Gama Soare: pe lângă Cabernet Sauvignon, Soare Rose, Soare Blanc de Noir (Cabernet Sauvignon vinificat în alb, un produs inedit).

Mai multe detalii pe https://www.Vinarte.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302