Cum se construiește un business românesc de viitor

Cum se construiește un business românesc de viitor
person Horeca
access_time_filled

Grande Gloria Production, producătorul brandului de produse dezinfectante Hygienium, și-a propus investiții de 10 milioane de euro în 2022, în extinderea liniilor de fabricație și dezvoltarea unor noi produse. Georgiana Mocanu, director executiv al companiei, vorbește despre drumul parcurs până aici, dar și despre principii de dezvoltare, planuri și perspective.

Cum se vede anul 2022 din perspectiva sectorului în care activați?
După un an 2021 plin de provocări, pe fondul efectelor pandemiei, a inflației, 2022 consider că va fi anul relansării economice. Este un an important pentru România, pentru mediul de afaceri, în contextul în care sperăm, pe de o parte, că vom depăși pandemia și pe de alta că vom reuși să dezvoltăm afaceri de viitor, predictibile și profitabile. 2022 reprezintă un moment important, în care absorbția rapidă a celor peste 29 miliarde de euro ar putea duce la o creștere economică semnificativă. Investițiile vor fi cheia acestui demers, iar firmele românești, cu siguranță, vor susține acest proces cu dezvoltarea unor noi facilități, cu fabrici noi, cu locuri de muncă.

Ce își propune GGP în 2022?
2022 este anul în care planurile GGP sunt mai ambițioase ca oricând. Compania și-a propus investiții de 10 milioane de euro în extinderea liniilor de fabricație și dezvoltarea unor noi produse. Am lansat o nouă gamă de produse dezinfectante, Hygienium 88, dar și a alte produse din zona celor de curățenie, prin noua gamă Expertto. Suntem prezenți și în segmentul de food, dar și în alte domenii în care ne dorim să oferim game complete de produse de calitate, la prețuri competitive.
În portofoliul companiei se găsesc, în prezent, aproape 200 de tipuri de produse de dezinfecție, curățenie și pentru alte utilizări, toate realizate în România. Dincolo de extinderea gamelor de produse, ne focusăm în acest an pe extinderea serviciilor dedicate pentru mediul de afaceri, prin Hygienium Business Solutions, și pe dezvoltarea platformelor de e-commerce, precum hygieniumshop.ro. Vrem ca produsele noastre să se afle la un click distanță de client.

Ce aduce nou gama Hygienium 88 în piața dezinfectanților?
Hygienium 88 este, în esență, un produs în premieră pe piața românească, realizat cu 88% alcool, care oferă o dezinfecție complete (100%), oferind efect bactericid, virucid, levuricid și tuberculocid. Este un produs 100% românesc, dezvoltat în Centrul de Cercetare Hygienium de la Galați, fiind disponibil în mai multe formate. Produsele din această gamă asigură o dezinfecție completă(100%), pastrându-și proprietățile de protecție al pielii datorită glicerinei și extractului de aloe vera din compoziție. Acesta protejează pielea de uscare excesivă, asigurându-i, și datorită pH-ului de 5 – 5,5, o protecție maximă.
Hygienium 88 s-a născut din dorința de a crea o gamă completă de dezinfectanți. Astfel, noutatea acestei game și implicit noutatea adusă pe piață de către brandul Hygienium este dată de faptul că acesta va putea fi utilizat inclusiv de personalul medical din unități sanitare, spitale, clinici sau cabinete medicale. Totuși, deși este special creat pentru domeniul medical, dezinfectantul Hygienium 88 are un spectru foarte larg de utilizare. Astfel, e adecvat oricărui spațiu de lucru și întregului personal care își desfășoară activitatea în acesta și care își dorește exigențe medicale de dezinfectare.

Care sunt principiile GGP și care au fost pașii parcurși până la a deveni un exportator important de produse “made in România”?
Principalele coordonate, sub care ne dezvoltăm businessul, sunt profesionalism, seriozitate, inovație și predictibilitate, iar rezultatele sunt pe măsura așteptărilor noastre. Am investit semnificativ la Galați, am dezvoltat un centru de cercetare, ne-am dorit tot timpul să oferim produse de calitate, eficiente, la un standard și un preț optim pentru piața românească, dar și la export. Am construit un business în care feedbackul primit de la clienții noștri a fost fundamental, iar rezultatele se văd acum, după aproape 29 de ani. Conform Audit Retail Nielsen, Hygienium a devenit numărul 1 în România pe categoria dezinfectanților de mâini (Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de Retail Audit, pentru categoria Hand Sanitizer, volum și valoare vânzări, pentru perioada 2019 – 2020, pentru piața Total România) și a ajuns să își exporte produsele în peste 25 de țări din Europa și Asia, printre care Germania, Franța, China, Polonia, Cehia, Belgia, Olanda, Italia și Marea Britanie. Recent, am înregistrat brandul Hygienium și în SUA. Pentru a ajunge la acest punct, a fost parcurs un drum plin de muncă, dedicare, cercetare, dorință de dezvoltare și ghidat de calitate și respect față de clienți.

Ce urmează în planurile GGP?
Următorul pas, dincolo de dezvoltarea noilor game de produse, îl reprezintă o dorință mai veche a noastră, pe care am expus-o în nenumărate rânduri – aceea de a contribui, împreună cu celelalte companii românești de profil, la dezvoltarea unui laborator de certificare a produselor de siguranță sanitară și a unui laborator de cercetare în domeniu și, astfel, să ne asigurăm că România va putea face față, cu succes, oricăror situații de criză sanitară din viitor.
În plus, sub sloganul “Protejăm România”, ne dorim ca, alaturi de antreprenorii care activează în domeniul siguranței sanitare (producători de mănuși, măști de protecție, dezinfectanți, panouri de protecție, etc,) să construim o platformă suport pentru economia românească și să oferim sprijin tuturor institutiilor publice (spitale, școli etc), pentru a-și desfășura activitatea în conditii de maximă siguranță.
Alături de ceilalți producători și comercianți români, ne dorim să conclucrăm pentru dezvoltarea unei oferte competitive și a unor produse de calitate
Ne dorim, de asemenea, să propunem o legislație menită să optimizeze condițiile de siguranță sanitară. Dezinfectantul trebuie să devină o prezență absolut normală în orice spațiu public.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302