HoReCa privind înainte!

HoReCa privind înainte!
person Horeca
access_time_filled

Conferinta

Ajunsă la cea de-a 5-a ediție, Conferința Națională a Industriei Ospitalității, realizată la inițiativa Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), cu sprijinul organizatorului de evenimente Horeca Insight, și-a dorit ca, și de această dată, să fie o platformă relevantă de dezbateri constructive și generatoare de soluții inovatoare pentru ospitalitate.

în cadrul evenimentului, desfășurat la Palatul Bragadiru, pe 21 septembrie, au avut loc o serie de dialoguri deschise pe temele cu cel mai mare impact pentru afacerile din industrie, sub conceptul „HoReCa privind înainte!”

în deschidere a vorbit Ion Biriș, Președinte HORA, discursul acestuia fiind urmat de panelul dedicat problemelor de administrație din acest segment.

Administrație

Tema principală atinsă în acest panel, dedicat administrației, a fost debirocratizarea, în special în ceea ce privește autorizația de funcționare eliberată de către primăriile din principalele orașe din țară. Concluzia dezbaterii a fost ca documentația cerută de autorități este stufoasă, în special în dreptul Primăriei din București, care nu alege să interpreteze legea în favoarea comercianților.

Propunerea HORA este ca Primăria București să se transforme din principalul inamic, într-un susținător al industriei. Un exemplu pozitiv în acest sens este oferit de Primăria Municipiului Cluj, care are o deschidere către o comunicare bună cu întreprinzătorii.

De altfel, invitații au vorbit despre susținerea industriei prin crearea unui cadru general de funcționare dinspre marile orașe, ce poate fi folosit ca Best Practice și adaptat la nivel național.

Panelul a fost moderat de Răzvan Crișan, membru Consiliu Director HORA, cu participarea lui Stelian Bujduveanu, Viceprimar Municipiul București, Radu Savopol, Co-fondator 5 To GO și a lui Dan Isai, Fondator SaladBox.

ConfForța de muncă

Cel de-al doilea panel al conferinței, dedicat forței de muncă din HoReCa, a fost moderat de Dragoș Anastasiu, Președinte APT (Alianța pentru Turism) și i-a avut ca invitați pe Maria Mareș, Președinte ANOFM (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă), Călin Ile, Președinte FIHR (Federația Industriei Hoteliere), Corina Constantin, Multi Professional Solutions.

Temele principale ale panelului au reglementarea bacșișului, modificarea codului COR, în special necesitatea procesului de upgradare a acestuia. De asemenea, s-a vorbit despre înlesnirea importului forței de muncă și procesul de desfășurare a acestei acțiuni, în funcție de țările din care se face importul, cât și provocările ce le implică, dar și despre nevoia business-urilor de a fi susținute de către autorități în acest sens.

Ca exemplu, s-a vorbit despre procesul de import a unui posibil angajat din Sri Lanka, proces care se poate întinde pe parcursul a șase luni și generează un cost între 650 și 750 euro. A fost discutat și costul ce trebuie să-l plătească un operator pentru a avea în echipa sa un angajat de import, care se poate ridica la 5000 de lei lunar, sumă care include salariul, cât și costurile de întreținere – masă, casă.

Cu referire la reglementarea bacșișului, s-a adus în discuție posibilitatea de taxare a acestuia la nivel minim, dar și dorința oamenilor din industrie de a fi reglementat sau nu, fapt ce reprezintă, de altfel, subiectul unui studiu în desfășurare.

Legislație și fiscalitate

Subiectele principale ale reuniunii ce a avut ca temă principală legislația și fiscalitatea au fost șomajul tehnic, măsura Kurtzarbeit, statusul actual al măsurilor deja adoptate, neimpozitarea salariul minim, dar și a altor venituri până la nivelul acestuia.

Discuția a fost moderată de Daniel Mischie, CEO City Grill Group și Vicepreședinte HORA, cu participarea invitaților Călin Ionescu, CEO Sphera Group, Ioana Gepelu, Partner Èšuca, Zbârcea și Asociații, Inge Abdulcair, director PWC.

Aceștia au adus în prim plan, de asemenea, procedura de atacare în instanță a deciziilor statului de a suspenda funcționarea unor unități hHoReCa, apoi solicitarea de despăgubire, dar și facilitățile de care pot beneficia, în acest sens, membrii HORA.

Adaptarea companiilor la noul normal

Ultimul panel de discuție a fost moderat de Radu Tănase, Co-Fondator Condimental și Shooteria, cu participarea lui Victor Răcariu, Regional General Manager Glovo for South East Europe, Albert Davidoglu, CEO Macromex, Gheorghe Andresz, Director Traditional Trade & OOH Heineken. în principal, temele de discuție au fost centrate pe companiile furnizoare de servicii și produse HoReCa, respectiv cum s-au adaptat acestea la noul normal – diversificare surse de venit, reorganizare model de business și digitalizare.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302