Importanța înregistrării unei mărci în domeniul ospitalității

Importanța înregistrării unei mărci în domeniul ospitalității
person Horeca
access_time_filled

Fie că ți-ai deschis un restaurant nou ori ai inventat un burger cu rețetă și nume originale, este nevoie de un nume comercial protejat sau de o marcă. Astfel, dacă ții la brandul care te-a consacrat în piață sau dorești să îți creezi unui nou, nu trebuie să îi lași pe alții să se „înfrupte” din el.

Dobândirea drepturilor la nivel national asupra unei denumiri, unui slogan sau desen presupune înregistrarea acestora la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), situație în care solicitantul trebuie să urmeze anumiți pași și să achite taxele aferente stabilite de legislația în vigoare. înregistrarea mărcii la OSIM oferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii pentru produsele sau serviciile pentru care s-a făcut înregistrarea, pe un termen de 10 ani. O marcă înregistrată nu poate fi folosită de către terți, fără ca aceștia să dețină autorizație în acest sens, pentru aceleași produse sau servicii pentru care s-a înregistrat marca.

inregistraremarca

în industria ospitalității sunt dese, în instanță, spețele de proprietate intelectuală, disputele susținându-se pe o serie de denumiri mai mult sau mai puțin generice (restaurantul „Rapsodia”, „Panoramic Cafe”, Hotel „Belvedere” etc). Legea nr. 84/1998, precum și legislația care reglementează concurența neloială oferă oricărui agent economic pârghiile coercitive necesare pentru a interzice terților să utilizeze marca fără acordul titularului.

Neînregistrarea mărcii, adică a numelui sau imaginii folosite, poate fi abordată ca și locuitul într-un imobil asupra căruia nu există nicio dovadă a proprietății: poate veni oricând cineva să-și revendice dreptul. Potrivit Legii nr. 84/1998 privind înregistrarea mărcilor și indicațiilor geografice, marca reprezintă acel semn de reprezentare grafică ce are rolul de a deosebi produsele sau serviciile unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane. Astfel, există numeroase semne distinctive ce pot deveni mărci, ca de exemplu: cuvinte (inclusiv nume de persoane), desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și în special forma produsului sau ambalajului său, combinații de culori, precum și orice combinație a acestor semne.

Cum se înregistreză o marcă la OSIM?

Pentru înregistrarea unei mărci la OSIM, solicitantul trebuie să completeze un formular tip (Cererea pentru înregistrarea unei mărci pe cale națională). Cererea de înregistrare se poate depune fie direct la registratura OSIM, fie prin poștă, fie online și trebuie să fie însoțită de dovada achitării taxei de depunere (minim 47 lei) și a taxei de publicare (minim 140 lei). După înregistrare, se acordă data de depozit a cererii, care apoi se publică în format electronic. Timp de două luni de la data publicării, se pot formula de către terți observații și opoziții cu privire la marcă.

în maxim trei luni de la depunerea cererii de înregistrare de marcă, trebuie achitată taxa pentru examinarea în fond, în cuantum de 653 lei pentru o singură clasă de servicii sau produse și 233 lei pentru fiecare clasă suplimentară (în caz contrar dosarul va fi radiat pentru neplata taxei), iar ulterior achitării taxei, OSIM va examina în fond cererea de înregistrare marcă și va decide admiterea sau respingerea înregistrării mărcii respective. Examinarea în fond a cererii se face în timp de 6 luni de la publicarea acesteia cu condiția achitării taxelor corespunzătoare. în cazul admiterii înregistrării mărcii, aceasta se va publica în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială – Secțiunea Mărci, în format electronic și se înscrie în Registrul Mărcilor, urmând să se elibereze titularului certificatul de înregistrare cu condiția achitării unei alte taxe prevăzute de lege (233 lei).

Marca comunitară – procedură de înregistrare și costuri

Cererea de înregistrare a unei mărci comunitare se depune la EUIPO (denumit în trecut OHIM sau OAMI) și produce efecte simultan în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România (astfel încât nu mai trebuie să depuneți o cerere de înregistrare de marcă la OSIM). Durata de protecție a unei mărci a Uniunii Europene este de 10 ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru perioade succesive de 10 ani, iar taxele încep de la 850 euro, indiferent de tipul mărcii.

Solicitanții domiciliați în Uniunea Europeană pot depune cereri de marcă personal sau prin mandatar. După examinarea formală a cererii de marcă comunitară și a motivelor de refuz absolute, EUIPO efectuează în propriul său registru de mărci comunitare o cercetare a anteriorităților de marcă și întocmește un raport de cercetare în care semnalează mărcile anterioare care ar putea fi opozabile.

în termen de o lună de la primirea rapoartelor de anterioritate, Oficiul publică cererea de marcă comunitară și comunică aceasta titularilor de mărci sau de cereri comunitare, pentru a-i informa despre un posibil conflict între cererea publicată și marca lor. Orice persoană fizică sau juridică ca și grupuri reprezentând fabricanți, producători, prestatori de servicii, comercianți sau consumatori pot, după publicarea cererii de marcă comunitară, să adreseze Oficiului observații scrise, precizând motivele conform cărora marca ar trebui să fie refuzată din oficiu la înregistrare. Când cererea satisface dispozițiile Regulamentului mărcii comunitare și când nu a fost formulată nicio opoziție în termenul legal sau când opoziția nu a fost admisă, marca este înregistrată și publicată ca marcă comunitară, cu condiția plății taxei de înregistrare, în termen de două luni de la comunicare. După primirea taxei de înregistrare, marca solicitată este înscrisă în registrul de mărci comunitare, iar marca înregistrată este publicată în Buletinul mărcilor comunitare și solicitantul primește un certificat de înregistrare.

în cazul unui conflict dintre o marcă națională și una comunitară, se va aplica principiul priorității înregistrării, astfel că, pe teritoriul României, va supraviețui marca mai înainte înregistrată.

Deoarece trăim într-o societate care pare să fi înțeles foarte bine că lupta pe terenul concurenței este și una a numelor, marca devine acum purtătoarea unui set de valori. De aceea, trebuie să fim atenți la toate aspectele de proprietate intelectuală, un nume bine ales întruchipând, așadar, avatarul prosperității unei afaceri bine întemeiate.

Articol scris de avocat Constantin Neacșu pentru ediția 95 a revistei Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302