


în condițiile în care indicatorii economici ne arată, fără echivoc, că avem sectoare întregi de bunuri și servicii în contracție masivă, schemele pentru ajutoarele de stat pentru industria ospitalității par binevenite. Doar că de la intenție la aplicarea practică este un drum anevoios, de vreme ce impresia cvasigenerală este aceea că se lucrează din perspectivă legislativă, mai mult cantitativ și nu neapărat corelat.
De anul trecut, se adoptă măsuri peste măsuri care vizează diminuarea impactului negativ al crizei economice, dar fără a se face corelația între ele, corelația cu obiectivul per companie, per sector, intersectorial sau global.
Ajutorul de stat promis pentru HoReCa nu reprezintă un program de redresare, nici de dezvoltare, ci program de compensare parțială a unor pierderi.
Cu toate astea, ar fi binevenit dacă banii s-ar da efectiv acolo unde este nevoie de ei. Mai ales că este vorba de mai puțini bani, întrucât guvernul a alocat doar 200 milioane euro finanțare față de 500 milioane euro cât prevedea ordonanța de urgență prin care a fost aprobată schema de ajutor de stat.
Modificările aduse recent de O.U.G. nr. 10/2021 la schema de ajutoare de stat HoReCa au eliminat principiul „primul venit, primul servit”, toți solicitanții eligibili primind teoretic finanțare. De asemenea, s-a stabilit un nou termen până la care statul va plăti ajutoare firmelor HoReCa drept despăgubiri pentru scăderea activității din anul 2020 (30 iunie 2022, cel târziu).
Ajutoarele se vor acorda după comunicarea de către Comisia Europeană a deciziei de autorizare a schemei. Doar că, potrivit dispozițiilor Regulamentului 1407/2013 privind ajutoarele de minimis, HoReCa ar putea primi sprijin imediat până la 200.000 de euro per societate fără a mai fi necesară notificarea Comisiei Europene. Constatăm astfel că se alege calea cea mai lungă, la finalul căreia vor mai supraviețui doar peștii cei mari.
CINE POATE ACCESA SCHEMA DE AJUTOR DE STAT
Potrivit OUG nr. 10/2021, schema se adresează societăților din sectorul HoReCa, dacă se încadrează pe anumite coduri CAEN.
CONDIÈšII DE ACCESARE
Principala condiție care trebuie să fie îndeplinită de cei interesați de finanțare este să fi suferit pierderi din cauza pandemiei, în 2020, față de 2019. Se vor acorda ajutoare de stat HoReCa plafonate la 800.000 de euro fiecare, dar ajutoarele însumate primite de o firmă și prin alte scheme nu trebuie să depășească 1,8 milioane de euro (noul prag setat de Comisia Europeană în cadrul temporar).
Valoarea ajutoarelor va fi de 20% din scăderea activității beneficiarului în anul 2020 comparativ cu anul 2019. Baza de calcul va fi stabilită în 3 moduri, pentru diverse tipuri de beneficiari:
O altă condiție se referă la structura operatorilor care aplică pentru granturi. Ei trebuie să fie organizați ca:
Baza de calcul a ajutorului trebuie certificată și asumată fie de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă membru/membră al/a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), fie de către un auditor financiar sau o firmă de audit membru/membră a Camerei Auditorilor Financiari din România. Acești experți vor fi selectați și plătiți de către beneficiari.
Dincolo de intențiile onorabile ale Guvernului, rămâne de văzut cum va evolua procedura de acordare a schemei de ajutor, scepticismul nostru raportându-se la finanțările anterioare din partea statului, în condițiile în care, spre exemplu, restanțele programului Start Up Nation rămân în continuare neachitate, iar fermierii nu primesc despăgubiri pentru culturile de primăvară ale anului 2020 distruse de secetă.
Articol scris de avocat Constantin Neacșu, în ediția 102 a revistei Horeca România.