2012 a debutat cu 900 de hoteluri în dezvoltare, în Europa

2012 a debutat cu 900 de hoteluri în dezvoltare, în Europa
person Horeca
access_time_filled

Aproape 900 de hoteluri se aflau în dezvoltare în Europa la sfârșitul lunii decembrie 2011, potrivit companiei STR Global, Marea Britanie, Rusia și Turcia fiind țările cu cele mai multe camere de hotel aflate în construcție.
Cele 891 de hoteluri aflate în dezvoltare totalizează peste 140.000 de camere (143.484 mai exact), Marea Britanie fiind țara care deține cel mai mare număr de camere de hotel aflate în construcție din Europa, și anume 11.687. Încă 4 țări au raportat un număr semnificativ de camere de hotel aflate în dezvoltare, și anume: Rusia (8066 camere), Turcia (5227), Germania (4969) și Italia (3129).

pipeline

Hotelierii sunt optimiști cu privire la evoluția sectorului hotelier în 2012. Potrivit studiului European Hotelier Pulse-Check, realizat de Choice Hotels Europe, majoritatea hotelierilor (59% din respondenți) consideră că sectorul va înregistra o creștere susținută în anul 2012, în timp de 82% consideră că prioritatea numărul 1 pentru hoteluri, în următoarele 6 luni, ar trebui să fie sporirea activităților de marketing. Dacă 59% din hotelieri clasic2consideră că sectorul hotelier va înregistra o creștere în anul următor, 26% din hotelierii intervievați cred că hotelurile nu vor arăta niciun semn de revenire în 2012. Referitor la tarifele din 2012, 40% din respondenți consideră că acestea vor reveni la nivelul lor dinainte de criză.
Gradul mediu de ocupare al hotelurilor în Europa, în primele 9 luni din 2011, a fost de 67%, iar tariful mediu pe cameră de hotel, pe zi, a fost de 100 euro, potrivit datelor furnizate de compania STR Global. În ceea ce privește venitul mediu pe cameră disponibilă (RevPAR), valoarea acestuia a fost de 67 euro la nivel European.
Cel mai bun grad de ocupare l-au înregistrat hotelurile din nordul Europei (71%), urmate de hotelurile din Europa de Vest, cu un grad mediu de ocupare de 67%. Europa de Est se află pe ultimul loc, cu un grad de ocupare de doar 59% în primele 9 luni ale acestui an, însă este regiunea care a înregistrat cea mai spectaculoasă creștere a gradului de ocupare din acest an, +4% comparativ cu anul trecut (de la 55% la 59%). În ceea ce privește Europa de Sud, gradul mediu de ocupare al hotelurilor în primele 9 luni ale acestui an a fost de 64%.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302