Brandul Radisson Blu anunţă noi inaugurări în 2012 şi 2013

Brandul Radisson Blu anunţă noi inaugurări în 2012 şi 2013
person Horeca
access_time_filled

Grupul hotelier Rezidor, prezent și în România prin hotelul Radisson Blu din București, a inaugurat în această lună primul hotel al companiei din Grecia, la Atena. Anul 2011 a fost unul plin de inaugurări pentru brandul Radisson Blu, iar pentru 2012 și 2013 se anunță alte inaugurări, în special în Europa de Sud-Est. Grupul hotelier a anunțat recent că va pătrunde în premieră și pe piața din Serbia, unde va deschide primul hotel Radisson Blu, în capitala țării, Belgrad, la sfârșitul anului 2013.

blu2

Rezidor este una dintre cele mai dinamice companii hoteliere din lume, portofoliul său cuprinzând 415 hoteluri în operare sau în dezvoltare, cu 90.000 camere, în 65 de țări. Potrivit reprezentanților Rezidor, Europa de Sud-Est este o piață cheie pentru companie. Pe lângă o prezență impresionantă în Rusia și Țările Baltice, Rezidor operează hoteluri în Polonia (8 hoteluri), Republica Cehă (3), Slovacia (2), Ungaria (2), Croația (2), Bulgaria (2) și România. Bradurile principale ale companiei sunt Radisson Blu și Park Inn by Radisson.
Inaugurările anunțate pentru 2012 și 2013 se referă la: un hotel Radisson Blu în Spania anunțat pentru semestrul 1 din 2012, un Radisson Blu la Istanbul (anunțat pentru semestrul 3 din 2012), un Radisson Blu în Suedia (semestrul 3 din 2012), încă un hotel sub acest brand în Suedia (în semestrul 1 din 2013), un Radisson Blu în Africa (Ghana) în 2013, alt Radisson Blu la Istanbul în semestrul I din 2013, un hotel Park Inn by Radisson în Rusia (2013) și alt Park Inn la Oslo (tot în 2013) și un Radisson Blu la Oslo (2013).

blu5

În ceea ce privește primul hotel al grupului Rezidor din Grecia, este vorba de hotelul Athens Park Hotel (152 camere) care fost rebranduit ca Radisson Blu. Hotelul a fost renovat complet în perioada 2009-2010, însă și în 2012 se vor face îmbunătățiri. „În ciuda crizei și a perioadelor dificile din Grecia, hotelurile din capitala Greciei dau rezultate extrem de bune. Suntem bucuroși că vom pătrunde cu brandul nostru Radisson Blu și în Grecia și că suntem capabili să ne dezvoltăm într-un mod așa de rapid în Europa de Sud-Est„, a declarat președintele și CEO al grupului Rezidor, Kurt Ritter.

Sursa: www.rezidor.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302