Hotelierii din Cipru se așteaptă la un an record, în ciuda crizei financiare

Hotelierii din Cipru se așteaptă la un an record, în ciuda crizei financiare
person Horeca
access_time_filled

hoteluricipru2În ciuda crizei financiare, hotelierii din Cipru se estimează că vor avea un an foarte bun, dacă nu chiar un an record. Criza financiară și turbulențele recente au avut un impact mic asupra industriei turistice, care totalizează aproximativ 12% din PIB. Din contră, situația din Cipru a atras atenția turiștilor aflați în căutare de prețuri reduse.

„Ultimele rapoarte indică că 2013 va fi un an record pentru sosiri. Poate că publicitatea recentă, deși negativă, a ajutat la creștere awareness-ului”, a declarat Angelos Loizou, de la PricewaterhouseCoopers. Potrivit acestuia, unii turiști văd criza financiară a țării ca o șansă de a-și rezerva un sejur la un preț mult redus, așa cum s-a întâmplat cu Grecia anul trecut când țara s-a confruntat de asemenea cu o imagine negativă în presă. Cu toate acestea, tarifele hoteliere nu au înregistrat o scădere considerabilă, spune Angelos Loizou.

Cipru a totalizat peste 2,4 milioane de sosiri în 2012, aproape de 2 ori mai multe ca populația insulei, potrivit Organizației de Turism din Cipru. Iar până în prezent, rezervările nu au scăzut, așa cum s-au temut mulți.

În ultimul trimestru din 2012, gradul de ocupare a crescut la 69,8% – cel mai mare nivel înregistrat de la colectarea datelor și peste nivelul de vârf înregistrat în 2007, potrivit unui raport realizat de Leaf Research.

Operatorii hotelieri și agentiile de turism speră că acest nivel se va repeta anul acesta.

Majoritatea celor 86.744 de paturi existente, se găsesc în hoteluri mici, afaceri de familie. Sunt puține branduri internaționale. Hilton Worldwide este unul dintre puținii jucători mari cu o acoperire bună aici, prin hotelurile Hotel Cyprus și Hilton Park Nicosia. 

Obstacole pentru industria hotelieră din Cipru

Totuși, unii analiști consideră că deși numărul de vizitatori este încă ridicat există alte probleme pe termen lung cu care se confruntă industria hotelieră din Cipru. Președintele Asociației Hotelierilor din Cipru, Haris Loizides a afirmat că situația critică din zona euro a avut mai multe efecte iar una dintre principalele probleme ale hotelierilor din Cipru este accesul la capital.

Nici la capitolul dezvoltări de hoteluri Cipru nu stă prea bine.

„Nu știu să se afle multe hoteluri în construcție, în perioada aceasta. Există unele proiecte hoteliere pe hârtie, însă acolo au rămas până în prezent. Acest lucru nu se datorează crizei recente din Cipru ci crizei financiare pe care o traversează întreaga lume în ultimii 3-4 ani”, a declarat Panayiotis Panayides, director of developers FSB Properties.

Investițiile în turism ar putea contribui la recuperarea economică a țării și la viitoarea sa dezvoltare, a adăugat acesta.

turismcipru„Avem nevoie de noi investiții și de noi operatori care să aducă noi perspective. Cum turismul va juca un rol important în viitorul aproapiat, cred că acum este momentul propice pentru a încheia o afacere bună”, a adăugat Panayiotis Panayides.

Și Angelos Loizou susține că este un moment bun pentru investiții. „Prețurile pe terenuri au scăzut foarte mult, iar investitorii își vor recupera rapid investiția. De asemenea guvernul este dornic să-i sprijine pe cei care vor să investeasă în proiecte mari și există multe stimulente acordate acestora în aceste momente„, a punctat acesta.

Sursa: www.hotelnewsnow.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302