HUALUXE – al doilea brand hotelier lansat de IHG în 2012

HUALUXE – al doilea brand hotelier lansat de IHG în 2012
person Horeca
access_time_filled

După ce grupul hotelier InterContinental Hotels Group (IHG) a anunțat că va lansa în primele 6 luni din 2012 un brand hotelier nou, conceput special pentru China, iată că pe 18 martie a avut loc lansarea oficială: noul brand se numește HUALUXE Hotels and Resorts și este al 9-lea brand din portofoliul IHG, după ce în luna februarie, gigantul hotelier a mai lansat un brand hotelier pentru piața din SUA, și anume EVEN Hotels.
luxeUltimul brand din portofoliul IHG a fost lansat pentru a veni în întâmpinarea a 3 oportunități de pe piața hotelieră chineză, potrivit unui comunicat de presă emis de companie: numărul turiștilor domestici se estimează că va ajunge la 3,3 miliarde în 2012 iar piața hotelieră din China va crește cu 5-8% anual până în 2030; de asemenea, vizitele turiștilor străini în China vor crește de la 10 milioane la peste 100 milioane în următorii 10-15 ani și nu în ultimul rând s-a înregistrat o creștere a cererii pentru brandurile hoteliere internaționale de tip uspcale, în această țară.
„Bazându-ne pe experiența noastră de a construi și dezvolta branduri, suntem mândri să anunțăm noul brand „HUALUXE Hotels and Resorts”, o premieră pentru industria ospitalității și un brand unic dezvoltat de echipa noastră din China. Noul brand promovează tot ce are mai bun de oferit ospitalitatea chineză și oferă consumatorilor siguranța calității întâlnită în toate hotelurile IHG”, a declarat Richard Solomons, CEO IHG.
IHG este deja cel mai mare operator hotelier internațional din China, cu peste 160 de hoteluri și alte 140 în construcție. Noul brand dedicat exclusiv Chinei se va extinde potrivit conducerii companiei în peste 100 de orașe din China, în următorii 15-20 de ani. Deja au fost semnate 20 de contracte, iar primul hotel cu acest brand se va deschide la sfârșitul anului 2013 sau începutul anului 2014.
„IHG a fost primul grup hotelier internațional care a venit în China acum aproape 30 de ani, lucru care ne conferă o înțelegere profundă a pieței și a consumatorilor. Am înregistrat un succes remarcabil cu cele 5 branduri pe care le-am adus pe această piață, iar experiența noastră ne va ajuta să dezvoltăm brandul HUALUXE”, au adăugat reprezentanții companiei.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302