Lanţul Marriott a lansat un site dedicat gurmanzilor

Lanţul Marriott a lansat un site dedicat gurmanzilor
person Horeca
access_time_filled

Tot mai multe hoteluri pun accentul pe segmentul Food&Beverage, considerându-l un factor decisiv pentru succesul afacerii. Recent, lanțul hotelier Marriott International și-a lansat propriul site dedicat turiștilor gurmanzi, unde prezintă cele mai bune restaurante și baruri din portofoliul companiei, prin intermediul căruia speră să transforme aceste restaurante în destinații în sine.

web

Creațiile culinare din restaurantele hotelurilor pot reprezenta unul dintre  factorii decisivi pentru care turiștii aleg să se cazeze la acea unitate. Este recunoscut faptul că mâncarea bună lasă o impresie de lungă durată în mintea consumatorilor, care nu vor uita rapid o experiență culinară de excepție.
Cu mii de restaurante și baruri în portofoliul său, servind milioane de clienți în peste 3600 de hoteluri din întreaga lume, lanțul Marriott vrea să se poziționeze în mintea oaspeților și a localnicilor din zonele unde sunt situate hotelurile, ca o destinație food&beverage de top.
concept1Intitulat Restaurant&Bar Showcase, site-ul promovează câteva dintre cele mai faimoase locații food&bar din cadrul lanțului, promovând totodată bucătarii celebri care lucrează cu Marriott și conceptele culinare specifice Marriott.
„Vrem să ne concentrăm pe promovarea restaurantelor noastre la nivel mondial. Motivul principal pentru care am realizat acest site a fost acela de a ajuta la conștientizarea, în rândul clienților și a industriei, pasiunii pe care o punem în segmentul food&beverage”, a declarat Jeremy Dodson, reprezentant Marriott. Acesta a adăugat că s-au creat criterii strice pe care restaurantele promovate pe acest site trebuie să le îndeplinească.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302