Orbis a intrat într-o tranzacție de vânzare și management al hotelului Sofitel din Budapesta cu Starwood Capital

Orbis a intrat într-o tranzacție de vânzare și management al hotelului Sofitel din Budapesta cu Starwood Capital
person Horeca
access_time_filled

Gilles Clavie 1Orbis Hotel Group, cel mai mare operator hotelier din Europa de Est, a semnat acordul de vânzare a Sofitel Budapest Chain Bridge cu Starwood Capital Group și a stabilit termenii pentru management.

Ca parte a tranzacției, care va fi finalizată în lunile următoare, sub rezerva aprobării din partea Oficiului European de Control al Fuziunilor, Starwood Capital Group, printr-un afiliat controlat, va achiziționa hotelul de lux din Budapesta, care va continua să funcționeze sub brandul „Sofitel” marcă a Orbis, în cadrul unui acord de management pe termen lung, încheiat pentru o perioadă inițială de 30 de ani. în cadrul acordului menționat mai sus, Sofitel Budapest Chain Bridge va fi supus unui plan extins de restaurare și renovare, dotând acest hotel de referință cu facilități moderne, de lux, specifice brandului Sofitel.
Prețul de achiziție al hotelului a fost stabilit la suma de circa 75.000.000 de euro.

„Suntem foarte bucuroși să încheiem această tranzacție cu Starwood Capital, o companie lider mondial pe piața de investiții private. Acest proiect deschide un parteneriat pentru o potențială cooperare în viitor. în conformitate cu strategia de portofoliu a Orbis Hotel Group, scopul tranzacției de vânzare și management al Sofitel Budapest Chain Bridge este acela de a obține finanțare pentru a continua dezvoltarea în regiune și a maximiza rentabilitatea capitalului investit, consolidând creșterea noastră durabilă”, a subliniat Gilles Clavie, Președinte și CEO al Orbiș Hotel Group.

„Suntem încântați de achiziția acestui hotel european iconic pe o piată hotelieră cu o cerere în creștere, cât și de colaborarea cu AccorHotels și Orbis pentru această tranzacție”, a declarat Keith Evans, Vicepreședinte pentru hotelurile europene la Starwood Capital Group. „Cu amplasarea sa de neînlocuit și fluxul de numerar puternic, hotelul are o creștere atractivă și un potențial semnificativ de repoziționare. Asteptăm cu nerăbdare să investim în această proprietate și să folosim expertiza hotelieră a Starwood Capital Group pentru a contribui la creșterea viitoare impreună cu partenerii noștri de la AccorHotels și Orbis.”

Sofitel Budapest Chain Bridge este parte a brandului autentic de lux al AccorHotels, care imbină cultura locală și arta franceză “de vivre” pentru a crea momente magnifice pentru călătorii internaționali în căutarea unei experiențe elegante unice. Oferind vederi spectaculoase asupra renumitului Chain Bridge și o locație excelentă la malul Dunării, în centrul orașului, cu un spa de lux cu piscină și saună, restaurant cu bucătărie deschisă și un bar elegant, cât și camere de ultimă generație, Sofitel Budapest este o adresă iconică în inima Budapestei.

Despre Starwood Capital Group
Starwood Capital Group este o firmă privată de investiții alternative, cu un accent central pe domeniul imobiliar global, infrastructură energetică și petrol și gaze. Firma și afiliații săi dețin 10 birouri în patru tări din întreaga lume și în prezent au peste 3.400 de angajați. Starwood Capital Group a atras fonduri de peste 42 miliarde de dolari de la înființarea sa în 1991 și în prezent gestionează mai mult de 54 de miliarde de dolari în active. Firma a investit în aproape toate categoriile de bunuri imobiliare la nivel global, schimbând oportunistic clase de active, geografii și poziții din portofoliul său, în funcție de cum a perceput evoluția dinamicii risc / recompensă. în ultimii 26 de ani, Starwood Capital Group și afiliații săi au executat cu succes o strategie de investiții care implică înființarea de întreprinderi atât pe piețele private, cât și pe cele publice. Informații suplimentare pot fi găsite la starwoodcapital.com.

Despre Orbis Hotel Group
Grupul hotelier Orbis este cel mai mare lanț de hoteluri din Polonia și Europa Centrală. Orbis deține peste 120 hoteluri și este singurul licentiator pentru toate brandurile Accor în 16 țări: Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia. Grupul are în total 20.000 camere. Hotelurile operează sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles și ibis budget. Aceste branduri, recunoscute în toată lumea, oferă servicii de calitate la diferite standarde, variind de la lux de 5 stele la hoteluri economice de 1 stea.
Partenerul strategic al Orbis este

Despre AccorHotels
AccorHotels este un grup lider la nivel global dedicat turismului și stilului de viață, inovator digital, care oferă experiențe unice în mai mult de 4.200 de hoteluri, stațiuni și reședințe, precum și în peste 10.000 dintre cele mai bune case particulare din întreaga lume. Beneficiind de dublă expertiză în calitate de investitor și de operator, prin diviziile sale HotelServices și HotelInvest, AccorHotels operează în 95 de tări. Portofoliul său cuprinde branduri de lux recunoscute internațional, inclusiv Raffles, Fairmont, Sofitel Legend, SO Sofitel, Sofitel, onefinestay, MGallery by Sofitel, Pullman și Swissôtel; precum și cele mai populare branduri midscale și boutique Novotel, Mercure, Mama Shelter și Adagio; mărcile economice, inclusiv ibis, ibis Styles, ibis buget și mărcile regionale Grand Mercure, Sebel și hotelF1.

Cu o colecție de neegalat de mărci și o istorie de aproape cinci decenii, AccorHotels, împreună cu echipa sa globală de mai mult de 250.000 de femei și bărbati dedicați, are o misiune asumată din inimă: aceea de a face fiecare oaspete să se simtă binevenit. Oaspeții beneficiază de acces la unul dintre cele mai generoase programe de loialitate din lume-Le Club AccorHotels.

AccorHotels este activ în comunitătile locale și s-a angajat la dezvoltare durabilă și solidaritate prin intermediul PLANET 21, un program cuprinzător, ce reunește angajații, oaspeții și partenerii pentru a stimula creșterea durabilă.

Acțiunile Accor SA sunt listate pe bursa Euronext Paris (Cod ISIN: FR0000120404) și tranzacționate în Statele Unite ale Americii pe piața OTC (Cod: ACRFY).
Pentru mai multe informații și rezervări, vizitează accorhotels-group.com sau accorhotels.com. Urmărește-ne și pe Twitter și Facebook.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302