4 factori care îi îngrijorează pe hotelieri în acest sezon estival

4 factori care îi îngrijorează pe hotelieri în acest sezon estival
person Horeca
access_time_filled

Platforma hotelieră online Travelminit.ro a realizat un sondaj în rândul hotelierilor și al proprietarilor de pensiuni, vile și case de vacanță cu privire la așteptările lor față de sezonul estival.

Așa cum era de așteptat, cei de pe litoral sunt mai optimiști în ceea ce privește gradul de ocupare pe timp de vară, însă, în același timp, sunt conștienți că există factori negativi, care i-ar putea determina pe turiști să aleagă o altă destinație.

Factorii care ar putea influența rezervările de vară în România

Există câteva elemente care sunt privite de hotelieri drept un adevărat risc pentru acest sezon estival. Printre factorii enumerați și votați de hotelierii se numără:
*inflația (27.6%),
*curățenia precară din stațiuni, alături de calitatea plajelor și a serviciilor aferente, cum ar fi prețul șezlongurilor, care începe de la 25 de lei/zi (19.7%),
*vremea nefavorabilă (15.9%),
*știrile legate de riscul de contaminare cu holeră (16.3%).

În ceea ce privește motivele de anulare a rezervărilor pe care hotelierii le-au întâmpinat până acum pe litoral, clasamentul se prezintă astfel:
*știrile care descurajează turismul pe litoralul românesc (33.3%),
*factorii de natură financiară (26.3%),
*riscul de contaminare cu holeră (22.2%), plus motive medicale ori personale.
Pe de altă parte, motivele de anulare invocate de turiști pentru rezervările de la munte, din stațiunile balneare și din marile orașe sunt mult mai comune, de natură personală, medicală sau financiară.

În momentul de față, există o incertitudine în industria turismului cauzată de inflația care a generat creșteri de prețuri și de știrile legate de riscul de contaminare cu holeră de la Marea Neagră. Observăm această incertitudine și în întrebările pe care turiștii noștri ni le adresează, în sprijinul cărora încercăm să venim de fiecare dată atât prin ofertele adaptate nevoilor și bugetelor pe care le au, cât și prin informațiile menite să îi liniștească. Pe de altă parte, în ciuda incertitudinii existente, cifrele rezervărilor din acest an ne arată o tendință crescătoare față de anul trecut, semn că românii sunt dispuși să se adapteze și își doresc să se bucure de vacanța de vară de plin‟, spune Rigo Ferenc, CEO Travelminit.ro.

Așteptările hotelierilor de la acest sezon

În ceea ce privește estimările hotelierilor privind gradul de ocupare de pe litoral, aceștia se așteaptă la un procent cât mai ridicat, de peste 75%. Ei anticipează rezervări cel puțin la nivelul din anul 2022. La fel și hotelierii de la munte, din stațiunile balneare și din marile orașe se așteaptă la un grad de ocupare care să fie cel puțin la fel ca cel de anul trecut.

Atunci când vine vorba despre sentimentul general față de acest sezon estival, 57,7% dintre hotelierii sunt realiști și confirmă că nu va fi nici cel mai bun, dar nici cel mai rău sezon estival, și așteaptă ca sezonul estival 2023 va fi cel puțin la fel de bun ca cel din 2022.

De asemenea, hotelierii se mențin și precauți: 42,3% dintre ei recunosc că există incertitudine pe piața și sunt îngrijorați în privința gradului de ocupare la maximum, mai ales că sunt conștienți de faptul că turiștii români au la dispoziție nenumărate opțiuni pentru petrecerea concediului.

Despre Travelminit.ro:
Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piață rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul Travelminit conține 7500 de unități de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platformă și acoperă o gamă largă de cazare în toată țara (litoral, munte, destinații balneoclimaterice și orașe mari). vacanță. Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul și Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croația), cu vânzări de peste 200 milioane de euro și peste 500 de angajați.
În 2022, Szallas Group (inclusiv Travelminit) a fost achiziționat de către Wirtualna Polska Holding, una dintre principalele companii de e-commerce și media din Polonia, cotată la bursă și cu sediul în Varșovia.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302