5 to go se apropie de pragul de 500 de cafenele

5 to go se apropie de pragul de 500 de cafenele
person Horeca
access_time_filled

Conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research la începutul anului 2023, brandul românesc 5 to go se apropie de pragul de 500 de cafenele deschise, aproximativ 50% dintre acestea situate în București, ceea ce explică și notorietatea în creștere, ajunsă la 72% la nivel național și 93% la nivelul capitalei (față de 63% național, respectiv 90% în București înregistrate în urmă cu un an), În plus, se remarcă un grad de cunoaștere a brandului semnificativ mai mare, de 86%, în rândul tinerilor cu vârste între 18-24 de ani.

În 2023 au fost deschise sau sunt în curs de deschidere aproximativ 50 de cafenele, ceea ce înseamnă că la fiecare două zile un nou spațiu aduce gustul 5 to go mai aproape de consumatori. Cifra de afaceri la nivel de grup a ajuns la 11.5 milioane de euro în primul trimestru al anului 2023, iar planurile de expansiune continuă. Studiul realizat de brand din dorința de a rămâne conectat cu consumatorii, cu dorințele și nevoile lor, a pus în evidență mai multe informații relevante despre percepția consumatorilor cu privire la brandul 5 to go. Pe lângă notorietatea în creștere, se remarcă un trend crescător și în ceea ce privește intenția de a cumpăra de la 5 to go în viitor, la 74% dintre respondenți (față de 72% în 2022). Conform aceleiași cercetări, top motive pentru care consumatorii aleg 5 to go sunt calitatea produselor (52%), gustul (40%), proximitatea (38%), faptul că le place brandul (37%) și prețul (32%).

Studiul a fost realizat prin metodologia CAWI (chestionare autoaplicate online), pe un eșantion reprezentativ național de 1.003 persoane și subliniază nevoia de a diversifica modalitățile de acces la produsele 5 to go, pentru a răspunde atașamentului consumatorilor față de brandul preferat.

În perioada imediat următoare, 5 to go urmărește dezvoltarea masivă la nivel național și internațional, iar acest lucru se va concretiza și prin deschiderea a două noi locații în Ungaria, unde în 2022 a fost deschisă prima cafenea, devenind astfel a patra piață internațională, alături de Marea Britanie, Franța și Belgia.

Despre 5 to go 
5 to go a luat naștere în 2015, iar în prezent se apropie de pragul de 500 de unități, fiind unul dintre cele mai mari lanțuri de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România.
Despre Reveal Marketing Research
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302