7 din 10 români vor să plece în vacanță asigurați

7 din 10 români vor să plece în vacanță asigurați
person Horeca
access_time_filled

62% dintre români intenționează să plece anul acesta în vacanță, iar 68% dintre aceștia au intenția de a încheia și o asigurare de călătorie, conform celei mai noi ediții a Barometrului UNSAR-IRES privind Percepția riscului și cultura asigurărilor din România. Interesul acestora este, în principal, de a fi asigurați pentru riscuri precum îmbolnăvire / accident produs în afara țării (19%), riscul de anulare a călătoriei (12%) și riscul de îmbolnăvire / accident pe teritoriul României (5%).

Interesul arătat față de acoperirea acestor riscuri este confirmat și de nivelul despăgubirilor achitate de către companiile de asigurări Membre UNSAR. Astfel, anul trecut, nivelul despăgubirilor plătite a fost de peste 17,6 milioane lei (aproximativ 3,6 milioane euro), fără a lua în calcul și nivelul rezervelor de daună alocate în baza asigurărilor de călătorie, rezultă dintr-o analiză realizată la nivelul asociației.

Din totalul despăgubirilor, peste 90% (16,1 milioane lei) au reprezentat cheltuieli medicale de urgență pentru restabilirea stării de sănătate a asiguraților. În această categorie intră riscuri de bază precum consultații și tratamente medicale, intervenții chirurgicale în caz de urgență, spitalizare ca urmare a unei îmbolnăviri/accident, intervenții stomatologice, accidente ca urmare a practicării unor sporturi de sezon, infectare cu COVID-19, servicii de ambulanță, servicii de repatriere medicală (în cazul în care asiguratul nu poate beneficia de servicii medicale adecvate în zona în care se află) sau chiar repatriere în caz de deces etc. Diferența, de peste 1,5 milioane lei, a fost acordată pentru acoperirea unor riscuri precum anularea călătoriei din motive neimputabile persoanei asigurate (asigurarea storno, care poate acoperi contravaloarea pachetului turistic în cazul unor situații menționate în condițiile polițelor de asigurare, care pot conduce la imposibilitatea de a mai pleca în călătorie), pierdere / întârziere / furt bagaje, întreruperea / extinderea călătoriei, servicii de asistență rutieră, pierdere documente, răspundere civilă legală etc.

Aceste cifre ne arată importanța încheierii unei asigurări de călătorie, care poate oferi un sprijin important turiștilor în cazul apariției unor cheltuieli neplanificate. Aceste polițe pot fi încheiate indiferent dacă vorbim de călătorii în străinătate sau pe teritoriul României. Tot ceea ce avem de făcut este să ne informăm cu privire la cea mai bună soluție de asigurare, care să răspundă specificului călătoriei noastre”, a spus Adrian MARIN, Președinte UNSAR.

Deși perioada pandemiei a produs anumite modificări în ceea ce privește interesul românilor pentru vacanțe, companiile de asigurări au adaptat polițele prin introducerea de noi acoperiri sau servicii. Un exemplu bun este extinderea acoperirilor și pentru vacanțele pe teritoriul României sau preluarea cheltuielilor generate ca urmare a infectării cu COVID-19.

Despre UNSAR
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări.


Despre IRES
Înființat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie– IRES activează pe piața de cercetare din România și funcționează ca un think tank independent, o parte dintre studiile și proiectele pe care le dezvoltăm fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societății românești.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302