Clasificarea unităților de cazare operate de persoane fizice

Clasificarea unităților de cazare operate de persoane fizice
person Horeca
access_time_filled

Pe data de 1 martie 2022 a fost publicat in Monitorul Oficial ordinul de ministru prin care este stabiltă procedura de clasificare a unitatilor de cazare operate de persoane fizice.
Noul ordin schimbă Normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică, a licenţelor şi brevetelor de turism.
Astfel, și persoanele fizice sunt incluse în categoria operatorilor economici ce „desfășoară activități de cazare, alimentație publică și alte servicii specifice în structuri de primire turistice”.


Conform ordinului de ministru, la eliberarea certificatului de clasificare operatorii economici persoane fizice proprietare de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare de tipul apartamente și/sau camere de închiriat în locuințe familiale, depun la sediul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului documentația cu următorul conținut:
a) cerere standardizată pentru obținerea certificatului de clasificare de către operatorii economici persoane fizice;
b) fișă standardizată privind încadrarea nominală a spațiilor de cazare pe categorii și tipuri;
c) copia actului de identitate al persoanei fizice solicitante, proprietară a structurii de primire turistică;
d) acordul asociației de locatari/proprietari sau acordul proprietarilor cu care operatorul economic persoană fizică are pereți comuni, pe plan orizontal și vertical, din care să rezulte
activitățile ce urmează a fi desfășurate în structura de primire turistică respectivă;
e) documentul din care să rezulte dreptul de proprietate asupra structurii de primire turistică, precum și adresa unității respective.
Aceste persoane fizice vor putea solicita clasificarea doar pentru un număr maxim de 7 camere încadrate la tipul de structură de primire turistică apartamente și/sau camere de închiriat în locuințe familiale proprietate personală, indiferent de numărul de locuinţe în care sunt situate acestea.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302