Crucea Roșie Română inaugurează o bucătărie mobilă

Crucea Roșie Română inaugurează o bucătărie mobilă
person Horeca
access_time_filled

O bucătărie mobilă complet utilată, achiziționată din fondurile strânse în cadrul campaniei Umanitatea nu are granițe, a fost inaugurată astăzi de Crucea Roșie Română, cu scopul de a acoperi necesarul de hrană caldă pentru cetățenii ucraineni din România. Timp de o lună, aproximativ 13,000 porții de mâncare vor fi pregătite chiar în noua bucătărie de o echipă de bucătari profesioniști, inclusiv din Ucraina, coordonată de chef Foa, astfel că meniul este unul variat și conține de la preparate ucrainene îndrăgite, până la mâncăruri românești tradiționale.

Bucătăria, singura de acest tip de la noi din țară, este similară bucătăriilor de campanie folosite în zonele din întreaga lume afectate de calamități naturale și alte tipuri de dezastre, întrucât poate acoperi necesarul de mâncare caldă în orice condiții.

La un an de la debutul conflictului armat din Ucraina, ostilitățile escaladează, iar perpetuarea acestei situații dramatice are consecințe devastatoare asupra populației civile vulnerabile. Cei peste 108,000 de cetățeni ucraineni care au găsit adăpost în România se confruntă în continuare cu nenumărate lipsuri departe de casă, având nevoie de sprijin constant pentru a-și asigura traiul zilnic. Bucătăria mobilă este proiectată pentru a fi transportată cu ușurință oriunde este nevoie și pregătită pentru a călători, în caz de necesitate, și în alte zone din țară, unde cetățenii ucraineni au nevoie de ajutor de bază pentru a supraviețui, inclusiv de adăpost și hrană.


Bucătăria mobilă pe care am inaugurat-o astăzi este un exemplu de inovație și de adaptare la situațiile de urgență, fiind extrem de utilă atunci când condițiile meteorologice sau dezastrele naturale afectează negativ furnizarea de alimente. Este alcătuită din două părți care pot fi utilizate împreună sau individual, în funcție de necesarul de porții de mâncare, este prevăzută cu un generator propriu și operată de către personal specializat sau de voluntari instruiți în prealabil. Această nouă achiziție este un pas important în creșterea capacității de intervenție a Crucii Roșii Române și ne va permite să oferim ajutor umanitar în mod eficient“, a explicat Marius Ion, director achiziții și logistică, Crucea Roșie Română.
Pentru noi este o reală bucurie și onoare să fim alături de Crucea Roșie Română și de ucrainenii din România prin intermediul acestui proiect. Împreună cu bucătarii din echipa Stradale, am pregătit un meniu variat, care include ingrediente și rețete tradiționale ucrainene, dar și românești și internaționale. Pentru noi este important ca cei pe care îi vom servi să se bucure de un prânz consistent și plin de arome cunoscute lor. Va fi o lună în care vom încerca să le oferim cât mai multe surprize plăcute“, a spus chef Foa.

Bucătăria mobilă a fost achiziționată din donațiile oferite de METRO România pentru susținerea campaniei Umanitatea nu are granițe, care continuă anul acesta sub sloganul Facem bine până la capăt.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302