Despre alimentația sănătoasă în cadrul programului Sărbătoarea Gustului

Despre alimentația sănătoasă în cadrul programului Sărbătoarea Gustului
person Horeca
access_time_filled

S-a încheiat cea de-a 7-a ediție a programului național educațional Sărbătoarea Gustului, sub deviza „Bun pentru Gust, Bun pentru Sănătate, Bun pentru Planetă!”, organizat de Asociația Sărbătoarea Gustului și finanțat de Fundația Auchan cu peste 80.000 euro. Programul, menit să transmită tinerelor generații principiile unei alimentații sănătoase și gesturi responsabile, vine în sprijinul învățătorilor oferind suport didactic pentru modulul opțional de „alimentație sănătoasă și un stil de viață sănătos” inclus în programa școlară.


Cea de-a 7-a ediție a programului Sărbătoarea Gustului, susținut de Ministerul Educației, s-a desfășurat în 6.000 de școli primare și de gimnaziu, în perioada 16 octombrie 2023 – 21 iunie 2024, fiind dedicat elevilor de clasa a III-a.
Cu sprijinul Fundației Auchan, elevii, împreună cu părinții și cadrele didactice, au avut parte atât de ateliere interactive, cât și de un caiet de exerciții pentru a lucra concret pentru îmbogățirea și deprinderea cunoștințelor și a gesturilor responsabile – pornind de la actul de a cumpăra local și de sezon, a citi etichetele și a recunoaște siglele de calitate europene, până la a folosi eficient resursele naturale (apă, gaz, electricitate), care sunt implicate în procesul de gătit.


Turneul atelierelor interactive „Lecții de Gust”, parte din programul Sărbătoarea Gustului, a avut loc în 50 de școli la nivel național, în orașe precum București, Sibiu, Brașov, Curtea de Argeș, Pitești, Timișoara, Deva, Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Suceava, Bacău, Galați, Constanța, Drobeta Turnu Severin și Craiova, unde au fost desfășurate 159 de ateliere interactive la care au luat parte aproape 4.000 de elevi de clasa a III-a. În București, evenimentele au avut loc în 17 școli primare, la care au fost prezenți peste 1.500 de elevi, în timp ce în țară a străbătut 33 de școli primare, cu participarea a peste 2.200 de elevi. Sub îndrumarea chef Daniel Dobre, chef și trainer de dezvoltare personală, copiii au învățat cum să mănânce diversificat și cum să deosebească alimentele de calitate, stimulându-le astfel gândirea creativă și critică, abilitate cognitivă necesară copiilor pentru o dezvoltare armonioasă.


Pentru această ediție a programului Sărbătoarea Gustului au fost produse și distribuite:

*6.000 de cărți „Arta de a manca bine” de Chef Alain Alexanian, chef francez cu o stea Michelin (carte premiată doi ani la rând cu 2 premii internaționale „Nutriție si Sănătate”), tradusă și adaptată în limba română.
*170.000 de caiete de exerciții „Broșuri Pedagogice”, ce cuprind subiecte și exerciții care au ajuns la: 170.000 elevi de clasa a III-a, 25.000 de învățători, directori de unități școlare și la alți 400.000 de părinți și alte rude care au fost implicate prin temele pentru acasă.
*3.937 de Bonete de Bucătar, imprimate cu cele 10 gesturi antirisipă alimentară și cu semnătura Chef Alain Alexanian. Bonetele au rolul de a promova excelența în meseria de bucătar, fiind semnate în fiecare an de către cei mai prestigioși chefi ai planetei, iar în cadrul programului, este oferită o bonetă tuturor copiilor care participă la evenimentele organizate sub egida „Sărbătoarea Gustului”.
*Alte 10.000 de „Broșuri Pedagogice” au fost distribuite către copiii partenerilor și sponsorilor și către unități de cazare și restaurante din orașele în care a avut loc turneul proiectului.

Educația pentru un stil de viață sănătos printr-o alimentație diversificată și o atitudine eco-responsabilă pe care Sărbătoarea Gustului o realizează prin „Broșura Pedagogică” și cartea „Arta de a mânca bine” este un instrument pedagogic masiv prin care se dobândesc și cunoștințe de geografie, științe ale naturii, francofonie, cultură, istorie, turism, agricultură durabilă și meserii din industria alimentației și serviciilor HoReCa.

Totodată, programul educațional Sărbătoarea Gustului a demarat și o ediție pilot în Valencia, Spania, adaptată în limba spaniolă, proiectul fiind extrem de bine primit de către autorități, urmând a fi implementat la nivel național.


Despre Sărbătoarea Gustului
Asociația „Sărbătoarea Gustului” se preocupă de educarea gustului consumatorilor în rândul copiilor şi al părinților, liceenilor și tinerelor generații de bucătari prin informarea și transparența pedagogică asupra produselor, originilor acestora și modului de producție și trasabilitate. În egală măsură, Asociația își propune transmiterea cunoștințelor și încurajarea unui comportament alimentar echilibrat, sănătos și durabil.


Despre Fundația Auchan
Fundația Auchan promovează accesul la hrană bună și sănătoasă ca o prioritate pentru cei care au nevoie, cu tot ceea ce presupune acest lucru – plăcerea de a mânca bun și sănătos, păstrarea identității și a tradițiilor culinare și interacțiunea socială.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302