Sphera Franchise Group lansează cel de-al treilea Raport de Sustenabilitate

Sphera Franchise Group lansează cel de-al treilea Raport de Sustenabilitate
person Horeca
access_time_filled

Sphera Franchise Group (SFG), grup din industria de food service din România, a publicat cel de-al treilea Raport de Sustenabilitate, aferent perioadei 2020 – 2021.
Raportul prezintă aspecte ce țin de sustenabilitate în raport direct sau indirect cu businessul: procese, furnizori, angajați, consumatori, relația cu comunitatea sau mediul înconjurător.

În 2021, Sphera a inițiat planul de aderare la inițiativa UN Global Compact, definitivarea procesului având loc în 2022. Grupul s-a angajat să promoveze cele 10 principii ale UNGC din domeniile drepturilor omului, standardelor muncii, mediului, anti-corupției și să contribuie la atingerea celor 17 obiective de dezvoltare durabilă, incluse de către Organizația Națiunilor Unite în Agenda Dezvoltării Sustenabile 2030.
Tot în 2021, au fost începute demersurile în vederea obținerii certificărilor în managementul siguranței alimentare ISO 22000:2018 pentru toate companiile aflate în portofoliul Grupului, în România, finalizarea procedurilor având loc în 2022.

În perioada următoare, Sphera va demara procesul de identificare a activităților care se supun Taxonomiei UE, urmând ca, odată cu finalizarea acestuia, să fie raportați indicatori specifici precum proporția investițiilor verzi și veniturile atrase din acestea, raportul investițiilor verzi per venituri totale, valoarea totală a costurilor operaționale pentru acest tip de investiții (OPEX).

Despre Sphera Franchise Group S.A.
Sphera Franchise Group deține companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell în România și KFC în Chişinău, Republica Moldova, și în Italia. Grupul deține peste 170 de restaurante pe cele trei piețe și are peste 4.700 de angajați.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302