Dancing Lobster, restaurantul care aduce Portugalia în farfuriile românilor

Dancing Lobster, restaurantul care aduce Portugalia în farfuriile românilor
person Horeca
access_time_filled

dancinglobsterrestaurantA visat să aducă Portugalia la îndemâna gurmanzilor din România și a reușit. Jose Gaspar, creatorul restaurantului “Dancing Lobster” din București, a reușit să creeze un concept de restaurant 100% portughez în micul Paris, de la echipă, până la ingrediente, vinuri, design și muzică.

Nu de mult intrat pe piața restaurantelor din București (la sfârșitul anului trecut), Dancing Lobster este situat în incinta complexului Pescariu Sports & SPA din București și aduce zi de zi Portugalia în farfuriile bucureștenilor.

Am visat să aducem Portugalia la îndemâna gurmanzilor din România. De la echipă, până la ingrediente, vinuri, design și muzică, am construit realmente o poveste autentică, reală, cu emoții, gust și atingeri portugheze. Și sper ca tot mai mulți români să vină, să descopere și să se îndrăgostească de povestea noastră”, declară Jose Gaspar, creatorul Dancing Lobster.

Dancing Lobster îmbină cultul pentru savoarea mediteraneană cu designul spectaculos, inspirat din viața la malul oceanului. Peștele și fructele de mare servite în restaurant sunt mereu proaspete și aduse direct din Portugalia. Aprovizionarea se face de două ori pe săptămână, iar cei care doresc le pot cumpăra și pregăti acasă; la intrarea în restaurant clienții sunt întâmpinati de un magazin cu delicatese 100% portugheze, pe care le clienții le pot lua acasă: de la conserve din pește, la diferite tipuri de uleiuri, vinuri și alte delicatese.

restaurantdancinglobster

Samuel, bucătarul chef de la Dancing Lobster, are 26 de ani, vine direct din inima Portugaliei și este un tânăr chef extrem de talentat, un vizionar. Deși foarte tânar, Samuel detine un bagaj de experienta de apreciat. A lucrat alaturi de chef Jose Avillez, un reper al gastronomiei portugheze, fiind sous chef la restaurantul Belcante (detinut de Jose Avillez), unul dintre cele mai apreciate restaurant din Lisabone, distins cu 2 stele Michelin.

Ca design, proiectul a fost imaginat de architectul Victor Grosu de la biroul de arhitectură Grosu Art Studio. Clădirea, de aproximativ 400 mp, a permis amenajarea unor spații generoase. Piesa de rezistență a spațiului este chiar oceanul, cu toate nuanțele sale de albastru. Acvariul cu crustacee vii este una dintre atracțiile centrale ale restaurantului, urmată cu succes de vitrina de pește proaspăt, de unde clienții pot alege dupa bunul plac și gust ceea ce poftesc, urmând a fi pregătit cu talent și pasiune chiar de bucătarul Chef.

dancinglobster1

Spațiul este împărțit în mai multe zone, având capacitatea de a găzdui clienți a la carte până la 80 de persoane. Pentru evenimentele standing, Dancing Lobster poate găzdui până la 150 de persoane. Pe lângă sala principală, restaurantul are și un salon VIP, de 10 locuri, ai cărui pereți sunt decorați cu peste 400 de sticle de vin din toată lumea.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302