Google a lansat Street View în interiorul restaurantelor

Google a lansat Street View în interiorul restaurantelor
person Horeca
access_time_filled

La 1 mai 2012, Google a lansat oficial Google Business Photos. În noul proiect sunt implicați peste 200 de fotografi certificați de Google. În fiecare lună sunt adăugate în program noi business-uri de pe teritoriul Statelor Unite și Canadei. La întrebarea „Cum vor beneficia restaurantele de pe urma programului Google Business Photos?” a răspuns Jim Hilker, proprietarul Places.Mobile.

google-business-photos
Ce este de fapt Google Business Photos?
Google Business Photos utilizează tehnologia Street View prin care este permis utilizatorilor să vizualizeze interiorul restaurantelor printr-un tur virtual 360 de grade. Un fotograf certificat de Google utilizează echipamente speciale pentru a captura o serie de imagini panoramice 360 de grade, începând cu intrarea în local și continuând cu zone strategice din interior. Apoi fotograful utilizează tehnologia Google Street View pentru a asambla imaginile într-un tur virtual de înaltă calitate, care ulterior este încărcat în sistemul Google Map și conectat cu Street View. Odată cu imaginile panoramice, programul cere fotografului să realizeze fotografii specifice high-resolution, cu decorul interior, specific local, meniu, farfurii cu preparate și altele.

google1
Cărui tip de restaurante se aplică acest program? 
Orice restaurant poate participa la programul Google Business Photos, de la pizzerii de cartier și fast-food-uri, până la restaurante de tip fine dining și localuri francize. Dimensiunea nu contează, cu cât spațiul este mai mare și mai complex, cu atât crește numărul de fotografii pentru realizarea turului virtual.

Google-Trusted-Photographer-BadgeCât costă să participi la program?
Costurile se bazează pe numărul de unghiuri fotografiate necesare pentru a crea un tur virtual high quality. Numărul minim permis de capture points este 4, indicat pentru restaurantele mici. Fotografilor certificați de Google le este permis să-și stabilească singuri prețul, dar în general acestea se situează între 295 dolari și 1.500 dolari. Proprietarii de restaurante au dreptul să limiteze interiorul care urmează a fi fotografiat și ce spații să iasă în evidență, dar turul virtual trebuie să înceapă de la intrare și să continue în interior atât cât se dorește. Pentru Google Business Photos se plătește doar o singură dată și turul virtual va rămâne pe Google, fără taxe suplimentare lunare sau anuale.

Cum vor găsi utilizatorii turul virtual al restaurantului?
Google Business Photos este conectat la multiple servicii Google, inclusiv Google Search, Google Places / +Local, Google Maps și aplicații mobile, intrenaționale sau locale, ce se regăsesc pe smartphone-uri și tablete. Când un utilizator folosește oricare dintre serviciile oferite de Google în căutarea unui local ei vor vedea imaginea marcată cu „SEE INSIDE”. Printr-un click pe imagine utilizatorul va fi trimis direct în interiorul localului. De asemnea resturantelor li se va transmite un link HTML pentru a-și putea integra turul virtual în propriile site-uri și pe paginile de Facebook.

Ce se întâmplă când localul se mută sau intră în renovare?
Dacă un restaurant se mută sau intră în proces de reamenajare, proprietarii au posibilitatea să cheme fotografii să refacă turul virtual și să înlocuiască vechea versiune cu una nouă. Fotograful și prorietarul vor negocia tariful în funcție de costurile din piață la acel moment.

Pentru detalii vizitați: www.mymobiplaces.com.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302