Încep semifinalele competiției „Arena Bucătarilor” 2018

Încep semifinalele competiției „Arena Bucătarilor” 2018
person Horeca
access_time_filled

Bucureștiul redevine pe 19 și 20 mai capitala gastronomiei românești, odată cu desfășurarea semifinalelor celebrei competiții gastronomice Arena Bucătarilor, organizată de Selgros Cash&Carry.

Cele patru semifinale regionale – Est, Centru, Vest și București – se desfășoară sâmbătă, respectiv duminică, la Clubul Fratelli din București. Programul detaliat și lista semifinaliștilor pot fi consultate aici.

în semifinale sunt calificați 32 de chefi aspiranți din toate regiunile țării, care se vor întrece în a impresiona cu abilitățile, inspirația și talentul lor membrii juriului. Acesta este format din reputații maeștri culinari Marc Galais, Cezar Munteanu, Liviu Preda, Nico Lontras, Victor Melian, Jakob Hausmann, Cornelia Ghișoi și Ciprian Nicolescu.

seminfinalaconcursselgros2018

Tinerii profesioniști vor afla în momentul începerii competiției un ingredient secret, în jurul căruia vor trebui să dezvolte un preparat care va fi supus jurizării. Primii opt dintre cei 32 de semifinaliști se vor califica în marea finală a Arenei Bucătarilor 2018, care va avea loc în noiembrie anul acesta.

Câștigătorul concursului Arena Bucătarilor 2018 va primi un premiu de 10.000 de lei. Valoarea tuturor premiilor poate fi consultată în Regulament. Premiile pentru primii trei clasați în fiecare semifinală sunt de 2.500, 1.500 respectiv 1.000 de lei. Regulamentul complet, care include și lista completă a premiilor acordate, poate fi consultat pe site.

Ajunsă la a 10-a ediție, competiția și-a propus să premieze priceperea și măiestria celor mai pasionați Chefi, care demonstrează juriului, prin tehnici ingenioase de preparare a bucatelor, că merită unul dintre premiile oferite de Selgros România.

începând cu 2013, competiția Arena Bucătarilor este afiliată competiției internaționale Les Chefs en Or a grupului Transgourmet.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302