Investiție de peste 350.000 euro în primul gastropub steampunk din București

Investiție de peste 350.000 euro în primul gastropub steampunk din București
person Horeca
access_time_filled

distrikt42pubPrima impresie contează. într-o industrie a simțurilor cum este cea a restaurantelor, prima impresie nu este dată însă de gustul mâncării, ci de designul locației. Importanța acestui aspect în succesul unui local este luată în considerare de tot mai mulți antreprenori din horeca, care lansează pe piață proiecte originale, cu concepte bine definite, ce transpun consumatorii într-o poveste. Fiecare local trebuie să spună o poveste și să aibă propria sa identitate, cred reprezentanții Distrikt 42, primul gastropub din București creat pe curent steampunk.

Concept + design + locație + bucătar talentat, aceasta pare să fie formula succesului pentru Distrikt 42, care s-a deschis în luna decembrie a anului trecut, într-o zonă a capitalei cu o concurență puternică – centrul istoric al Bucureștiului.

Am pornit la drum cu gândul de a deschide un gastropub altfel, diferit de ceea ce există în acest moment în București. Timp de aproximativ un an de zile am căutat locația ideală și am vizualizat aproximativ 20 de locații. în afara Centrului Vechi, alternative bune au mai fost zonele Floreasca și cele adiacente Căii Victoriei. în cele din urmă ne-am oprit la Centrul Vechi deoarece este un loc care întruneste multe din criteriile necesare pentru acest business. Centrul Vechi deja atrage și concentrează o mare parte din lumea care își dorește o viață socială. Este de asemenea locul din București preferat al turiștilor străini. Este un loc cu oportunități foarte mari, în care trebuie să fii atent, să-ți evaluezi foarte bine perspectivele și trebuie să te poziționezi extrem de bine și cu lucruri bine definite dinainte. Ceea ce am făcut și noi”, ne-a declarat Tudor Ivan, Manager Distrikt 42.

distrikt42gastropub

Distrikt 42 a luat naștere în iunie 2015 într-o clădire cu personalitate din centrul istoric al capitalei (strada Sf. Dumitru nr.3). în luna iunie a anului trecut s-a deschis terasa, iar la mijlocul lunii decembrie 2015 a fost deschisă și zona de la parter, urmând ca în primăvara acestui an să se deschidă spațiul de la etaj. Gastropubul va avea astfel 200 de locuri în interior și aproximativ 170 pe terasa din fața gastropub-ului, care va functiona în sezonul cald. Investiția la final va depăși suma de 350.000 de euro, ne-a declarat managerul Distrikt 42, într-un interviu pentru revista Horeca România. 

Potrivit reprezentanților locației, un aspect important în alegerea locației a ținut de perioada de închiriere a clădirii. “Ne-a interesat închirierea pe o perioadă mai lungă de timp, având în vedere că planul nostru de afaceri se bazează pe stabilitate, pe o perioadă mai lungă de timp”, au subliniat aceștia.

Distrikt 42 se poziționează pe piață ca primul gastropub din București creat pe curent steampunk. Curentul steampunk este un subgen al science fictionului și uneori al fanteziei, care încorporează tehnologie și design estetic, inspirat din mașinăriile cu aburi industriale ale secolului al XIX-lea, ne-au povestit reprezentanții Distrikt 42.

conceptdistrikt42

Fantezia si tehnologia inventivă aduse de această lume ne este cunoscută datorită cărților scrise de Jules Verne și H.G. Wells, dar și de autori contemporani precum Philip Pullman, Scott Westerfeld sau Stephen Hunt. Prin urmare, steampunk este un stil de design derivat din literatura științifico-fantastică, în care lumea imaginată stăpânește la perfecție arta de a crea tot felul de mașinării utopice.

Atmosfera aproape industrială te rupe de realitatea cotidianului și te transportă într-o lume fantastică, care lasă loc din plin imaginației și curiozității. Rutina dispare instant. Lumea tehnico-fantastică, aerul industrial în combinație cu un mobilier atipic, soluțiile de iluminat aparent improvi­zate, dar alese cu mare grijă și finisate atipic, suntem convinși că vor atrage mulți clienți dornici să afle mai multe despre curentul steampunk, dar să se și transpună într-o altă lume”, spun reprezentanții Distrikt 42.

 Aceștia au lucrat cu peste 10 designeri, fiecare obiect de decor fiind extrem de atent ales sau creat special pentru pub. Astfel, la Distrikt 42 vă întâmpină de la un Zeppelin de peste 6 metri lungime, la două hublouri, un astronaut-robot și o sumedie de alte piese de design care vă vor uimi.

fotodistrikt42

Nu doar designul a primit însă atenție maximă, ci și alegerea meniurilor de mâncare și de băutură. Astfel, mâncarea și băutura se încadrează perfect în stilul designului și s-au adus noutăți și abordări diferite și la acest capitol, sub bagheta Chef-ului Ailinca Cosmin Constantin. 

Mai multe despre proiectul Distrikt 42 și bucătăria sa puteți citi în următoarea ediție a revistei Horeca România.

Photo credit: Zvasile Adrian

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302