KFC a inaugurat un nou restaurant în Bucureşti

KFC a inaugurat un nou restaurant în Bucureşti
person Horeca
access_time_filled

Lanțul de restaurante KFC a deschis astăzi un nou restaurant în București, care devine astfel al 18-lea restaurant pe care compania îl deține în capitală. Noul restaurant, situat în incinta complexului Cora Lujerului, a fost realizat cu o investiție de 240.000 de euro și se preconizează că va avea pentru primul an de funcționare o cifră de afaceri de 700.000 de euro, potrivit unui comunicat emis de reprezentanții lanțului. Primul restaurant KFC din România a fost deschis tot în București, în aprilie 1997, pe bulevardul Magheru și de atunci lanțul de restaurante și-a consolidat prezența în capitală.

kfcmagheru

„Începând de astăzi, fanii KFC se pot bucura de binecunoscutele preparate ale Colonelului Sanders și în cadrul complexului Cora Lujerului, unde am deschis al 18-lea restaurant KFC din București.”, se arată în comunicat. KFC Lujerului este al cincilea restaurant pe care compania îl deschide în acest an. În luna mai, KFC a deschis la Cluj al treilea restaurant din acest oraș și tot în această lună a inaugurat două restaurante de tip drive thru la Arad și Iași.

Despre KFC România
Lanțul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licența pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network. În prezent, în România sunt deschise peste 40 de restaurante KFC atât în București, cât și în orașe precum Timișoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Pitești și Brasov și unul în Republica Moldova.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302