Profesioniştii din restauraţie se reunesc la Restaurama 2012

Profesioniştii din restauraţie se reunesc la Restaurama 2012
person Horeca
access_time_filled

Profesioniști din sectorul restaurației din întreaga lume se vor reuni la Restaurama 2012 – The International Eating Out Show, care se va desfășura în perioada 26-29 martie, în cadrul Salonului Internațional Alimentaria 2012, din Barcelona, Spania. Restaurama nu este doar un punct de întâlnire pentru profesioniști ci un adevărat nucleu pentru afaceri, trainguri și evenimente de profil (conferințe, worksop-uri, demonstrații gastronomice, desgutări, competiții pentru bucătari ș.a) prin care se dorește și găsirea unor soluții la problemele cu care se confruntă restauratorii din întreaga lume.

restaur2

Cele mai importante branduri din industria Food Service vor fi prezente la eveniment și vor prezenta cele mai recente inovații în domeniu și vor încerca să traseze trendurile culinare înregistrate la nivel internațional. Evenimentul reunește în jur de 300 de companii și este ocupat deja în proporție de 85%. Prezența internațională la Restaurama va fi asigurată de țări precum Franța, Germania, Italia, Belgia și Olanda, iar în premieră la Restaurama va participa și Japonia, datorită importanței globale pe care o are bucătăria japoneză în sectorul restaurației. Companiile spaniole de top au confirmat deja participarea la eveniment.

view

În cadrul Salonului Alimentaria se va desfășura și Barcelona Internațional Gastronomy Conference – BCNVanguardia, care își propune să facă publice cele mai recente inovații și trenduri înregistrate în domeniul gastronomiei. Deși gastronomia va juca un rol central în dezbaterile acestui Congres, se vor aborda și alte teme precum: sănătatea, turismul sau aspecte de management. Printre temele congresului se numără: Research-based Cuisine, New Gastronomic Cultures, Cooking and Health, Macrobiotics, Turismul și Gastronomia sau importanța managementului și a tehnologiei în Excelența Serviciilor. Congresul va îmbina teoria cu practica și va reuni o elită de 30-40 speakeri recunoscuți la nivel internațional.

afis2

Tot în cadrul Alimentaria va avea loc și Finala competiției Chef of the Year, care va reuni cei mai buni bucătari profesioniști din Spania.
În ciuda recesiunii, așteptările industriei de la Restaurama continuă să crească. Pentru prima dată show-ul va include companii importante precum Hostelshop, Cooking Systems, Cotorni Caloland, Cannon Hygiene și Segafredo Zanetti, în timp ce alți jucători importanți precum Ingapan, Nestle, Unilever, Garda Import, ș.a. se vor reîntoarce. Mărci care s-au remarcat la nivel internațional și care vor participa la Restaurama sunt: Robot Coupe, Bridor, Euralis, Menu, Erlenbacher și Cannon Hygiene.
Salonul Alimentaria se va desfășura pe o suprafață de 95.000 metri pătrați și va reuni 4000 de companii, dintre care o treime sunt din străinătate, precum și 140.000 de buyeri (25% fiind din străinătate).

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302