De ce trebuie să rescriem formarea în turism
Industria ospitalității se bazează pe continuitatea proceselor, pe interacțiuni complexe și pe competențe integrate. Cu toate acestea, structura curriculară din învățământul tehnologic românesc utilizează în continuare o separare artificială între „laborator” și „instruire practică”. Se impune necesitatea reformei curriculare, precum și o abordare integrată a formării profesionale, ținând cont de datele privind analfabetismul funcțional, dar și a modelelor pedagogice internaționale.
Procesele operaționale care stau la baza activității zilnice a hotelurilor au o imagine exterioară firească și cursivă pentru observatorul ocazional. Ce este mai puțin știut în exterior este că toate aceste procese sunt bine fundamentate pe proceduri meticulos definite, pe comportamente formate prin instruire continuă și repetată și pe o înțelegere profundă a fluxurilor specifice industriei ospitalității. De la ordonarea riguroasă a spațiilor la verificarea detaliilor finale sau pregătirea personalului pentru interacțiunea cu oaspeții, avem în vedere expresia unor competențe profesionale care se dezvoltă în timp, conform modelelor descrise în literatura de specialitate. În mod evident, aceste competențe nu sunt rezultatul spontaneității, ci al unei formări integrate, care combină teoria cu aplicarea imediată, într-un cadru coerent și continuu.
Interpretarea informației, competență critică într-o industrie bazată pe procese
În practica educațională din liceele de turism, cadrele didactice observă o dificultate recurentă: elevii pot citi instrucțiuni, dar întâmpină probleme în a interpreta corect succesiunea logică a acestora sau în a extrage informația necesară pentru luarea unei decizii. Această situație este confirmată de rezultatele evaluărilor internaționale, în special testările PISA, care indică un nivel ridicat de analfabetism funcțional în rândul elevilor români (OECD, 2023).
În contextul industriei ospitalității, unde activitățile de front office, back office și relaționare cu clientul presupun interpretarea rapidă și corectă a informațiilor, această lipsă devine critică. Studiile internaționale subliniază faptul că abilitățile cognitive aplicate precum interpretarea, anticiparea sau adaptarea, sunt fundamentale pentru calitatea interacțiunii cu oaspetele. În absența acestor competențe, elevii pot memora proceduri, dar nu le pot utiliza în situații reale, ceea ce reduce considerabil eficiența formării profesionale.
O structură curriculară fragmentată pentru o profesie integrată
Actuala arhitectură curriculară din învățământul tehnologic românesc menține o separare formală între orele de „laborator tehnologic” și „instruire practică”. Acest model tradițional reflectă logica disciplinelor tehnice cu componente operaționale distincte, cum ar fi mecanica sau gastronomia, unde există ateliere specializate și procese de producție clar delimitate.
În domeniul turismului și hotelăriei însă, activitatea profesională este caracterizată de un flux continuu, în care teoria, demonstrația și aplicarea sunt interconectate. Modelul serviciilor descris de Autori precum Zeithaml, Parasuraman & Berry (1990) evidențiază că performanța serviciului depinde de coerența tuturor etapelor, nu de perfecționarea unor secțiuni disparate.
Mai mult, analiza fluxurilor operaționale hoteliere arată că procesele de check-in, gestionare a rezervărilor, comunicare cu oaspeții și soluționare a problemelor sunt interdependente, fiind imposibil de separat în etape artificiale de învățare. Din acest motiv, un curriculum care împarte în mod rigid activitățile aplicative în două secțiuni nu reflectă realitatea profesională și diminuează eficiența formării.
Învățarea integrată ca fundament al competențelor din ospitalitate
Literatura de specialitate subliniază importanța abordărilor pedagogice integrate în învățământul vocațional. Biggs (1999) argumentează în „constructive alignment” că învățarea are cea mai mare eficiență atunci când există o legătură directă între obiectivele de învățare, strategiile didactice și activitățile de evaluare. În turism, această legătură se manifestă prin necesitatea de a combina simultan cunoștințele teoretice cu aplicarea lor în contexte realiste.
Elevul care învață separat comunicarea, utilizarea sistemelor digitale și gestionarea situațiilor problematice va dezvolta cunoștințe declarative, dar nu va reuși să reconstruiască imaginea de ansamblu necesară pentru performanță. În schimb, un elev expus constant la scenarii integrate — situații simulate, exerciții de rol, analiză de caz, tehnologii PMS — își dezvoltă competențe transferabile și durabile.
Abordările pedagogice moderne, bazate pe „experiential learning” (Kolb, 1984), demonstrează că învățarea aplicată, desfășurată într-un cadru coerent, conduce la internalizarea proceselor profesionale și la formarea comportamentelor automatizate necesare în gestionarea fluxurilor din ospitalitate.
Efectele fragmentării asupra pregătirii elevilor și asupra industriei HoReCa
Fragmentarea curriculară afectează capacitatea elevului de a integra informația și de a acționa în situații reale. În contextul practicii la operatorii economici, elevii manifestă dificultăți în aplicarea unui set unitar de proceduri, chiar dacă pot explica fiecare componentă individuală. Acest fenomen este descris în pedagogia vocațională drept „transfer of learning deficit” (Salomon & Perkins, 1989), în care cunoștințele nu sunt transferate în situații noi din cauza absenței unui cadru integrat de învățare.
În industria HoReCa, consecințele sunt vizibile: angajatorii semnalează probleme în interpretarea solicitărilor clienților, utilizarea platformelor digitale de rezervare, gestionarea situațiilor critice și aplicarea protocolului hotelier. Din perspectiva managementului organizațional, aceste deficiențe cresc timpul de formare internă, influențează calitatea serviciilor și reduc retenția personalului (Baum, 2015).
Necesitatea reconfigurării activităților aplicative în formarea profesională
Pentru calificările Tehnician în turism și Tehnician în hotelărie, o abordare educațională coerentă presupune unificarea activităților din categoria „laborator” și „instruire practică” într-o singură structură curriculară — activități aplicative de specialitate. Aceasta ar permite proiectarea unor experiențe de învățare adaptate realităților industriei, bazate pe scenarii, pe utilizarea tehnologiilor, pe interacțiunea cu situații autentice și pe reflecție.
O astfel de restructurare ar fi în conformitate cu recomandările UNESCO-UNEVOC (2019), care subliniază că formarea vocațională eficientă are loc în medii de învățare integrate, în care teoria și practica se dezvoltă simultan.
Studiu comparativ România-Finlanda-Olanda
Compararea modelului românesc de formare profesională cu cel din state europene avansate – precum Finlanda și Olanda – evidențiază diferențe structurale semnificative. În România, activitățile sunt încă împărțite rigid între „laborator” și „instruire practică”, ceea ce conduce la o învățare fragmentată, în care elevii asimilează elemente disparate fără a înțelege fluxul operațional complet al meseriei.
În Finlanda, curriculumul este organizat în unități de competență integrate, în care teoria, practica și tehnologia sunt combinate în același cadru de învățare, iar elevii sunt expuși constant la situații reale sau simulate. Olanda merge chiar mai departe prin modelul său dual și prin structura „kerntaken”, care transformă activitățile profesionale complete în unitatea principală de învățare și evaluare. Elevii sunt instruiți și evaluați în cadrul unor sarcini autentice, care includ comunicarea cu clientul, utilizarea tehnologiei și gestionarea situațiilor de lucru într-un singur flux coerent.
Față de aceste modele, sistemul românesc pierde prin fragmentare, lipsa integrării și utilizarea limitată a tehnologiei. Comparativ, Finlanda și Olanda demonstrează că învățarea integrată și colaborarea strânsă cu industria conduc la competențe profesionale superioare și la o tranziție mult mai eficientă a elevilor către piața muncii.
Raportarea la aceste modele europene moderne arată limpede că și formarea profesională din România trebuie reconfigurată în sensul integrării proceselor de învățare și al unificării activităților aplicative.
Rescrierea formării profesionale prin învățământul tehnologic
Rescrierea formării profesionale în turism nu reprezintă doar o ajustare administrativă punctuală, ci constituie o veritabilă necesitate pedagogică, determinată de transformările profunde ale industriei ospitalității și de noile competențe pe care aceasta le solicită. Într-un sector în care procesele operaționale sunt interconectate, iar calitatea serviciilor depinde de modul în care angajații reușesc să interpreteze situații, să ia decizii rapide și să gestioneze interacțiuni diverse, educația nu mai poate rămâne ancorată într-un model fragmentat, centrat pe transferul de informații în mod secvențial.
Pentru a forma profesioniști capabili să gestioneze fluxurile complexe ale ospitalității, învățarea trebuie să fie concepută ca un proces continuu și integrat, în care elevii nu doar acumulează cunoștințe, ci le și aplică în contexte variate care reflectă situații reale. Competentele cognitive, precum interpretarea informațiilor, rezolvarea de probleme sau luarea deciziilor, trebuie dezvoltate simultan cu abilitățile operaționale, cum ar fi utilizarea tehnologiei specifice industriei, aplicarea procedurilor sau gestionarea relației cu oaspetele. Această abordare duală este susținută de literatura de specialitate care arată că învățarea devine eficientă atunci când elevul poate integra și transfera cunoștințele în situații autentice de lucru.
Un curriculum construit integrat care îmbină teoria, demonstrația și aplicația într-un singur flux educational, permite elevului să înțeleagă relațiile dintre diversele procese și să dezvolte o gândire profesională coerentă. Prin exersarea continuă a situațiilor practice, elevii dobândesc
flexibilitatea cognitivă necesară într-o industrie în permanentă schimbare, caracterizată de sezonalitate, diversitate culturală și digitalizare accelerată.
În acest sens, reforma curriculară devine fundamentul unei schimbări mai ample: trecerea de la un model educativ static la unul adaptiv, capabil să răspundă evoluțiilor tehnologice, așteptărilor consumatorilor și standardelor internaționale ale industriei HoReCa. Ospitalitatea nu poate funcționa decât ca un întreg iar formarea în turism trebuie să redea această coerență. Astfel, elevii vor putea deveni profesioniști care trec de la executarea unor proceduri la procese superioare de integrare, inovare și perfecționare a proceselor din care fac parte.
