Trișarea, plagiatul și minciuna, transparență și asumare prin Codurile de Onoare ale școlii. Ce facem cu inteligența artificială?
Conform declarațiilor multor instituții și organizații implicate în reglementarea și gestionarea strategiilor în domeniul educației, cea mai bună modalitate pentru profesori de a utiliza IA în sala de clasă este să o considere un instrument util pentru a eficientiza și ușura activitatea didactică, cu condiția ca omul să dețină controlul deplin. Cu toate acestea, mulți profesori sunt îngrijorați de faptul că elevii folosesc IA generativă pentru a îndeplini sarcinile în locul lor, în loc să o considere un instrument util.
Profesorii se luptă adesea să detecteze utilizarea AI și își supraestimează capacitatea de a face acest lucru. Multe licee, școli gimnaziale sau universități au abordat proceduri privind introducerea și utilizarea unor instrumente de detectare a AI, dar acestea pot fi controversate din cauza acurateței și potențialului de părtinire. Majoritatea profesorilor doresc să-și ajute elevii să devină scriitori academici independenți, fără a se transforma însă în „poliția plagiatului” în domeniul IA. Chiar și pentru instituțiile cu o politică specifică privind inteligența artificială generativă, profesorii au adesea flexibilitate în a decide cum poate fi utilizată inteligența artificială, de la interdicții directe până la utilizarea extensivă în sala de clasă. Așadar, având în vedere lipsa unor reguli directe și mult spațiu pentru creștere și schimbare, cum poate un profesor să se asigure că obiectivele de învățare sunt îndeplinite într-o lume cu inteligență artificială generativă?
Stabilirea unor așteptări clare prin politici transparente
Este important să se stabilească așteptări clare pentru elevi și studenți în ceea ce privește IA și să nu se presupună că toate disciplinele sau materiile vor avea aceleași cerințe. Pentru profesori este important să se gândească la utilizările acceptabile ale IA pentru materia lor și la ce ar interfera cu obiectivele de învățare și abilitățile de gândire critică pe care doresc să le dezvolte la clasă. Atunci când IA este permisă, orice utilizare a acesteia trebuie citată în mod corespunzător, iar elevii și studenții sunt responsabili pentru acuratețea rezultatelor.
Instituțiile de învățământ încep să fie preocupate de stabilirea unor reguli și implementarea unor politici pentru utilizarea IA la cursuri. Un exemplu de introducere a regulilor de utilizare IA la cursuri este Harvard College care încurajează toți profesorii să includă în materiile lor o politică privind utilizarea dar și utilizarea necorespunzătoare a IA generativă. Indiferent dacă elevilor sau studenților le este interzisă sau nu utilizarea ChatGPT, o politică declarată și asumată ajută la asigurarea faptului că așteptările profesorului privind interacțiunea adecvată cu instrumentele de IA generativă sunt clare pentru aceștia. Politica de utilizare AI se formulează clar și devine publică în cadrul școlii astfel încât toți elevii și studenții să cunoască ce se așteaptă de la ei.
Harvard College recomandă profesorilor să:
•Includă o politică privind inteligența artificială (IA) în program;
•Fie transparenți cu privire la motivele pentru care li se cere elevilor și studenților să îndeplinească anumite sarcini;
•Explice cum utilizarea sau neutilizarea instrumentelor de inteligență artificială va afecta obiectivele de învățare;
•Solicite elevilor și studenților să dezvăluie utilizarea IA, indiferent de scop: brainstorming, redactare, creare proiecte etc.;
•Conceapă teme care să minimizeze utilizarea IA, dacă elevilor sau studenților li se interzice utilizarea acestui instrument. Sunt recomandate teme precum reflecții personalizate, prezentări orale sau sarcini de lucru în clasă, asigurându-se astfel că elevii se implică și demonstrează propria înțelegere;
•Fie transparenți cu privire la propria utilizare a IA, atât în pregătirea materialelor sau generarea de conținut, cât și în oferirea de feedback și orice alte utilizări prin care IA este utilizată ca un instrument de sprijinire a învățării.

Respectarea eticii și a principiilor integrității academice
Instrumentele de inteligență artificială, cum ar fi ChatGPT, generează eseuri, rezolvă probleme și produc rezumate rapid, ceea ce ar putea duce la utilizarea abuzivă de către elevii sau studenții care caută o modalitate mai ușoară și mai rapidă de rezolvare a sarcinilor de lucru. În plus, situația utilizării IA este agravată de lipsa instrumentelor fiabile pentru a determina dacă conținutul este generat sau nu de inteligența artificială. Acest lucru reprezintă o provocare pentru integritatea academică care definește valori și comportamente precum onestitatea, încrederea, corectitudinea și respectul pentru proprietatea intelectuală. Inteligența artificială poate estompa rapid granița dintre asistența unui instrument de educație legitim și lipsa de onestitate academică.
Școlile și profesorii au datoria adoptării și promovării unui Cod al Onoarei prin care se angajează să respecte standardele științifice și intelectuale de atribuire corectă a surselor, utilizare adecvată a datelor și de recunoaștere a contribuției altor autori la ideile și descoperirile lor. Codul de Onoare al Colegiului Harvard precizează în mod clar că „plagiatul, copierea la examene sau prezentarea eronată a ideilor sau limbajului altcuiva ca fiind ale sale, falsificarea datelor sau orice alt aspect legat de lipsa de onestitate academică încalcă atât standardele școlii, cât și pe cele ale educației în general”.
Liceul Langley (SUA) oferă un alt exemplu prin „Declarația de mândrie saxonă”:
„Mi se încredințează responsabilitatea de a menține și de a contribui la un mediu de respect reciproc, onestitate și corectitudine. Chiar și în fața presiunilor, integritatea mea personală rămâne crucială pentru păstrarea acestor idei și pentru succesul meu viitor. Fără onoare, nu am nimic”. Mai mult, liceul precizează clar și transparent tipurile de abateri cu definiții și măsuri de corectare.
Trișarea este menționată ca fiind „oferirea sau primirea intenționată a unui avantaj neautorizat, nedrept, necinstit sau lipsit de scrupule în temele școlare față de alți elevi”. Se exemplifică prin:
•Lucrul împreună la teme fără aprobarea profesorului;
•Discutarea informațiilor de evaluare fără aprobarea profesorului;
•Utilizarea tehnologiei la teme și evaluări fără autorizație.
Plagiatul este definit ca „prezentarea ca fiind proprii a lucrărilor sau opiniilor altcuiva fără o recunoaștere corespunzătoare; Împrumutarea succesiunii de idei, a aranjamentului materialelor sau a modelului de gândire al altcuiva fără o recunoaștere corespunzătoare”. Se evidențiază exemplele:
•Prezentarea unei lucrări care nu aparține elevului, fără o confirmare corespunzătoare;
•Lipsa citării și a menționării surselor.
Minciuna este de asemenea inclusă în definițiile Codului de Onoare ca fiind „declararea intenționată și în cunoștință de cauză a unui neadevăr, precum și orice formă de înșelăciune, tentativă de înșelăciune sau fraudă într-o declarație orală sau scrisă”.
Exemple:
•Minciuna sau nefurnizarea de informații complete unui profesor;
•Simularea unei boli pentru a câștiga timp suplimentar de pregătire pentru teme și evaluări.
Consecințele generate de încălcare a regulilor pot fi agravate dacă abaterea se repetă și sunt menționate clar pe pagina de internet a școlii:
•Notă de 50% la evaluarea sau tema respectivă;
•Remediere după școală;
•Consiliere;
•Ore de serviciu comunitar.
Există deja școli, cum este exemplul liceului Radnor (USA), care menționează în Codurile de Onoare utilizarea IA la categoria „Trișare”: „A face ca o altă persoană sau software (cum ar fi inteligența artificială) să susțină un test, să pregătească o temă sau să asiste la test sau la temă fără aprobare”.
Prin urmare, este important ca profesorii să recunoască și să demonstreze când elevul său a utilizat inteligența artificială pentru că se impune respectarea onoarei academice, apărarea reputației instituției de învățământ și credibilitatea evaluării și certificării pe care o obțin elevii.
Totuși, chiar dacă utilizarea inteligenței artificiale este încadrată la capitolul „trișare”, interzicerea completă a utilizării acestui instrument de către elevi este o măsură ce pare că nu este fezabilă.
Noile instrumente de IA impun o nouă abordare a profesorilor și școlilor prin care aceștia trebuie să identifice alte modalități de demonstrare a însușirii rezultatelor învățării. Se nasc noi modalități de apreciere a autenticității, bazate pe abilitățile de gândire critică ale elevilor. O revoluție a metodelor de evaluare este tot mai aproape, iar profesorii trebuie să se pregătească bine și să înțeleagă conceptul de inteligență artificială generativă în contextul educativ. Noile metode de evaluare vor fi mult mai atent concentrate pe evaluarea gândirii critice, a asumării deciziilor, a creativității și muncii în echipă.
Chiar dacă intervenția inteligenței artificiale în educație schimbă regulile, existența unui cod de onoare al școlii îi determină pe elevi să își asume responsabilitatea pentru munca lor. Codurile de onoare actualizate pentru IA pot juca un rol determinant în reducerea motivației elevilor de a utiliza scrierea bazată pe inteligența artificială și în creșterea responsabilității acestora în activitatea de învățare și evaluare. Educația prin transmiterea valorii integrității academice va ajuta elevii să recunoască și să își asume rezultatele IA, învățând să utilizeze încă din anii de liceu, regulile citării și referențierii.

Surse:
Langley High School, McLean, VA: http://www.fcps.edu/LangleyHS/honorcode.html
Harvard College: https://oaisc.fas.harvard.edu/honor-code/
Radnor High School Academic Honor Code: https://rhs.rtsd.org/academics/academic-honor-code
Why you need to include AI writing in your honor code and curriculum: https://www.turnitin.com/blog/why-you-need-to-include-ai-writing-in-your-honor-code-and-curriculum
Why Teachers Are Worried About AI: https://www.plagiarismtoday.com/2022/12/07/why-teachers-are-worried-about ai/#:~:text=The%20main%20fear%20with%20AI,one%20in%20academia%20for%20decades.