ANAT face retrospectiva anului turistic 2012

ANAT face retrospectiva anului turistic 2012
person Horeca
access_time_filled

retrospectivaanturistic2012Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) a dat publicității astăzi o retrospectivă amplă și interesantă asupra evoluției turismului românesc în 2012. Analiza ANAT sintetizează principalele tendințe și noutăți înregistrate în industria turistică în 2012 și propune noi soluții pentru dezvoltarea industriei. 

Considerații generale
Conform raportului întocmit de European Travel Commission, la nivelul anului 2012, recesiunea din zona euro s-a reflectat și în industria turismului. În ciuda incertitudinii economice, industria turismului a reușit să-și mențină indicatorii, iar profilul general al consumatorilor arată un comportament de călătorie mai cumpătat. În același timp, micile destinații emergente din Europa de Est au înregistrat rate de creștere mai mari decât alte destinații europene, tendință datorată faptului că turiștii europeni au căutat țări mai ieftine unde să-și petreacă vacanțele.

Și în anul 2012, ANAT a continuat cu succes campania „Vacanță în țara mea”
„Vacanță în tara mea”, o campanie desfășurată de ANAT, în colaborare cu partenerii hotelieri, a generat, prin notorietate și accesibilitate, cele mai performante promoții de vânzări ale industriei turistice din România. Aceasta a reușit să capaciteze și să stimuleze dorința românilor de a a-și cunoaște țara, prin alegerea destinațiilor celor mai diverse, atât în scop de relaxare, cât și în scop terapeutic sau de cunoaștere, la tarife fără concurență (8 euro/noapte la hoteluri de 3 stele,  9 euro /noapte la hoteluri de 4 stele, 11 euro/noapte la hoteluri de 5 stele).
„Înscrieri Timpurii”, „Hai la băi!”, „Decada Balneară”, „O săptămână de refacere în stațiuni balneoclimaterice”, „Litoralul pentru Toți”, „Litoralul pentru toți – All Inclusive”, „O săptămână la munte”, „Vacanță la țară”, „Zile gratuite de vacanță”, sunt cele mai cunoscute programe ale acestei campanii, care, printr-o promovare onestă și realistă au reușit să creeze adevărate repere ale ofertei turistice românești.

Târgurile de turism: tendințe, noutăți, bugete alocate, comportamente
Cele două târguri de turism ne-au oferit motive de optimism pentru anul turistic 2013. Strategia ANAT, de permanentă educare a publicului consumator, generează un interes sporit de la an la an, pentru achiziționarea vacanței din timp. Cu alte cuvinte, conceptul de „Early booking – Înscrieri timpurii” este însușit din ce in ce mai mult de către turiștii din România, care au înțeles că vacanteachiziționarea timpurie a pachetelor de călătorie poate aduce o reducere de 25-30%, și le poate permite să petreacă două vacanțe cu prețul uneia singure. Urmare a acestui nou comportament, la târgul de toamnă s-au vândut în premieră,  vacanțe pentru vara lui 2013.
În ceea ce privește bugetul mediu pe care românii sunt dispuși să-l cheltuiască, acesta se încadrează între 250-500 de euro pentru o vacanță internă, iar pentru deplasările externe, între 500-700 de euro. Nu este diferit de bugetul mediu alocat în anii trecuți, dar este mai atent cheltuit, iar raportul corect între calitate și pret, a devenit principalul criteriu.

Top destinații turism intern
Pentru perioada de vară, Litoralul românesc s-a menținut ca destinația vedetă pentru românii care și-au ales vacanța în România. Anul 2012 a fost pentru turismul de litoral, cel mai bun din ultimii 4 ani, cu peste 3.000.000 de turiști români și peste 5.000 străini. La succesul acestui produs turistic au contribuit hotelurile de 3 stele și 4 stele care au oferit servicii superioare, precum și consolidarea serviciilor de tip „all inclusive”, apreciate și căutate de publicul român. De asemenea, în premieră, în acest an, litoralul s-a vândut ca produs turistic distinct și pe piața Republicii Moldova, grație infotripului desfășurat în perioada 22-29 mai, o acțiune fără precedent la care au participat agenții de turism din toată țara și din Republica Moldova.
Pentru celelalte perioade ale anului, topul destinaților interne cuprinde: Valea Prahovei cu salba ei de stațiuni, Bran – Moeciu, Bucovina, stațiunile balneoclimaterice. Sunt destinații ale căror poziții se consolidează de la an la an, fiind tradițional preferate de către români.

litoral2013

Top destinații turism extern

Și în anul 2012 s-a menținut interesul pentru sejururile externe, pe fondul creșterii interesului turiștilor pentru destinațiile interne, mai accesibile sub aspectul prețului. Pe primele locuri ca și în anii precedenți au rămas Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania, Italia, întrucât sunt destinații mai apropiate de România, tendința de a alege destinații apropiate de casă, fiind una înregistrată la nivel european.
În contextul evenimentelor politice și sociale declașante în nordul Africii și în Orientul Apropiat, a continuat declinul unor destinații, printre care se număra Egipt și Siria, dar a continuat să crească în preferințe Dubai-ul, ca destinație caldă, cosmopolită și de shopping,  relativ aproape față de România. Cipru se află, de asemenea, în creștere în preferințele românilor, la numai două ore de zbor de România, și cu o ofertă atractivă la nivelul serviciilor turistice.
Destinațiile exotice îndepărtate nu mai sunt un lux, întrucât agențiile de turism au reușit să ofere publicului consumator de vacanțe, pachete turistice extrem de avantajoase, în destinații exotice precum Republica Dominicană, Maldive, Jamaica sau Mexic, la jumătate de preț, sub condiția ca acestea să fie achiziționate și efectuate în lunile în care la noi este plină iarnă.

Croaziere
navedecroazieraUna dintre tendințele anului 2012 este aceea că a continuat să se manifeste interesul publicului pentru croaziere.  În 2012, pe fondul unui buget mai auster, agențiile de turism au propus croaziere la un tarif mai scăzut, ceea ce a generat un volum sporit de vânzări. Destinația cea mai populară rămâne Mediterana de Vest, ce include țări precum Spania, Franța, Italia și Tunisia. Croaziera clasică de 7 nopți și 8 zile, s-a vândut cu tarife începând de la 499 euro pe persoană cu toate taxele incluse, tarif de early booking.
A doua destinație favorită pentru croziere în 2012, a fost Europa de Nord: Capitalele Baltice, dar și Fiordurile Norvegiene au câștigat foarte multă popularitate în 2012. Deja pentru 2013 există de pe acum rezervări consistente, în regim de early-booking, trendul fiind unul ascendent. Turiștii tind să rezerve croaziere ce sunt operate de către vasele mari de croazieră,  cu o capacitate de peste 3000 de pasageri și cu o varietate impresionantă de facilități la bord.

Sosirile de vizitatori în România
În ceea ce privește sosirile vizitatorilor străini în România, numărul acestora s-a aflat în creștere cu mai mult de 5% față de perioada similară a anului trecut, conform cifrelor furnizate de către Institutul Național de Statistică, cele mai multe procente, 94% fiind din țările europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din: Ungaria (32,6%), Bulgaria (19,7%), Germania (9,5%), Italia (7,3%), Polonia (6,8%). Pe Litoral, această creștere a fost semnificativă, mai ales datorită consolidării unei bune imagini a stațiunii Mamaia, considerată perla turismului românesc, în acest moment.
În același timp, Sezonul 2012 de croaziere pe Marea Neagră a însemnat 50 nave de croaziere care au adus peste 32.000 pasageri străini. Este o creștere situată în jurul cifrei de 30% în raport cu anul precedent, datorată eforturilor conjugate ale Administrației Portului Constanța, autorităților locale și Asociației Litoral – Delta Dunării. Cele mai solicitate excursii și tururi locale au fost cele de o zi la București, croazieră de o zi în Delta Dunării, tururile culturale ” arheologice ” religioase și gastronomice (cetățile Histria și Adamclisi, mânăstirea Sf. Andrei, etc), tururi de Litoral și degustări de vinuri la crama Murfatlar.
În topul pasagerilor care sosesc la bordul navelor de croazieră se situează turiștii americani, urmați de cei francezi, italieni și germani. Destinația turistică Constanța ocupă locul doi în topul porturilor din Marea Neagră, poziție pentru păstrarea căreia se fac demersuri importante de către asociațiile de profil și autoritățile locale.

Plecările vizitatorilor români în străinătate
Plecările vizitatorilor români în străinătate, se ridică la aproximativ 10 milioane, în creștere cu peste 2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând aproximativ 80% din numărul total de plecări.

Președintele ANAT, Corina Martin a declarat că „În ciuda unui debut rezervat, anul 2012 ne-a oferit argumente să considerăm că turismul nu se afla în recesiune, dimpotrivă, își confirmă potențialul de crestere, ca real motor de dezvoltare economică și socială. Pentru ca turismul românesc să crească și implicit să genereze venituri și contribuțieprioritatiANAT semnificativă la PIB, este necesar un mediu legislativ capabil să stimuleze industria privată, o implicare mai mare a statului sub forma legislativă, de reglementare, de susținere a inițiativei private și publice, de promovare a potențialului turistic al României, cu accent pe specificitatea acestuia. De asemenea, acest lucru ar trebui coroborat cu investiții masive și urgente în infrastructura rutieră, și cu o promovare adecvată și diferențiată pe principalele piețe-țintă. În plus, continuăm să solicităm crearea Organizației Române de Turism, în sistem de parteneriat public-privat, un obiectiv imperativ, pentru care ANAT pledează de trei ani, conform Master Planului pentru turism creat pentru România, de către experții Organizatiei Mondiale a Turismului„.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302