ANAT figurează în Top 10 Europe Authorized Training Center

ANAT figurează în Top 10 Europe Authorized Training Center
person Horeca
access_time_filled

Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) a fost selectată în Top 10 Europe Authorized Training Center (ATC), ca urmare a numărului de cursanți instruiți în anul 2011 și a excelentei rate de promovare a examenelor pe tot parcursul anului 2011. Distincția bannerIATAa fost acordată de Ismail Albaidhani, Head of Global Partnerships & Learning Innovation, IATA Training and Development Institute, ITDI și International Air Transport Association – IATA.

„Acordarea acestei distincții ne onorează și ne obligă în menținerea standardului ridicat al  centrului de pregătire din cadrul ANAT, care de-a lungul timpului a furnizat agenți și consultanți de ticketing de certă valoare profesională, probată atât în agențiile de turism membre ANAT, cât și în industria de turism în sens extins”, au declarat reprezentanții ANAT. 

ANAT are convingerea că din ce în ce mai multe entități vor investi în perioada următoare în trainingul personalului din industria turismului, urmând astfel tendința înregistrată la nivel mondial și european, răsplată imediată fiind creșterea veniturilor respectivelor firme datorită îmbunătățirii serviciilor oferite clienților, se arată într-un comunicat

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302