ANAT şi Poliţia Capitalei semnează un protocol pentru siguranţa turiştilor

ANAT şi Poliţia Capitalei semnează un protocol pentru siguranţa turiştilor
person Horeca
access_time_filled

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și Poliția Capitalei vor încheia un protocol prin care își propun să colaboreze în aspecte care țin de siguranța și organizarea circulației turistice în București. „Bucureștiul devine o destinație urbană care atrage un număr de turiști europeni aflat în creștere. Centrul Vechi al Bucureștiului a devenit o atracție turistică majoră a capitalei și dorim să ne asigurăm că, alături de Poliția Capitalei, organizăm cadrul necesar siguranței turiștilor noștri, pentru un sejur fără incidente„, a declarat Corina Martin, președintele ANAT.

„Vom organiza o primă întâlnire între reprezentanții Poliției, agențiile touroperatoare ce derulează sosiri de turiști străini și tururi organizate în București, precum și cu reprezentanți ai hotelurilor amplasate în zonele obiectivelor turistice. Vom avea întâlniri periodice, informări cu privire la evenimentele ce atrag un număr mare de turiști, organizarea eficientă a fluxului turistic. Suportul și susținerea primite din partea Poliției Capitalei ne încurajează să credem că vom colabora eficient pentru a crește atractivitatea și siguranța destinației turistice pe care o reprezintă Capitala României”.

turisticentruvechi

Cooperarea ce se va consfinți prin intermediul Protocolului pe care ANAT și Poliția Capitalei îl vor încheia, vine în completarea unui șir lung de colaborări pe care ANAT le-a inițiat în ultimul timp, în scopul de a încuraja desfășurarea în cele mai bune condiții a circulației turistice din și înspre România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302