Ash Mair a câştigat competiţia MasterChef: The professionals 2011

Ash Mair a câştigat competiţia MasterChef: The professionals 2011
person Horeca
access_time_filled

Cel mai popular show culinar televizat din lume, MasterChef, versiunea pentru profesioniști, organizat de televiziunea britanică BBC, și-a desemnat câștigătorul pe 15 decembrie. Ash Mair, chef de origine australiană în vârstă de 34 de ani, este cel de-al patrulea câștigător al mult-râvnitului trofeu MasterChef – The Professionals (competiție organizată de BBC începând cu anul 2008), trofeu care i-a fost înmânat de cheful Michelle Roux (2 stele michelin) și scriitorul de food Greg Wallace.

ash

                    (Ash Mair – în mijloc, Greg Wallace – stânga, Michelle Roux – dreapta)

Câștigătorul trofeului, Ash Mair a povestit pentru site-ul BigHospitality.co.uk despre impactul uriaș pe care îl are acest show asupra carierei lui ,,Întreaga competiție a fost extrem de provocatoare atât din punct de vedere fizic cât și psihic, dar oportunitatea de a lua parte la acest concurs este un lucru extraordinar, iar faptul de a câștiga este un vis devenit realitate. Faptul că am câștigat această competiției este un lucru uimitor pentru mine. Îmi va schimba viața în mod semnificativ. Deja am primit o mulțime de oferte”. foofPotrivit Bighospitality acesta nu exclude posibilitatea de a-și deschide propriul restaurant, așa cum au făcut și câștigătorii precedenți ai acestui trofeu.
Vorbind de câștigător, Michelle Roux Jr a declarat că ,,Ash este un talent extraordinar, încearcă mereu să împingă limitele în materie de gastronomie. Ash are un dar de la Dumneazeu, pot să spun că este un geniu în materie de gastronomie. Greg Wallace a adăugat la rândul lui că: ,,Mâncarea lui Ash este pur și simplu extraordinară. El mi-a oferit unele dintre cele mai bune feluri de mâncare pe care le-am gustat vreodată”.
Competiția MasterChef vine și în România, în 2012
Pro TV va difuza în  România ediția locală a celui mai popular cooking show din lume: Masterchef â„¢, la începutul anului viitor. În curând românii pasionați de bucătărie vor putea arăta ce pot pe platourile de filmare ale emisiunii. Înscrierile  pentru prima ediție a concursului au început deja, iar doritorii sunt așteptați să se înscrie pe site-ul Pro TV.
Competiția se anunță a fi cel mai spectaculos show culinar făcut vreodată în România și se adresează oamenilor pasionați de arta culinară (nu profesioniști), simpli amatori  care vor concura pentru titlul de Master Chef al României.

cutit

Recent a fost anunțat și juriul Master Chef România. Trei bucătari de top ai restaurantelor din România: Florin Dumitrescu, Cătălin Scarlatescu și Sorin Bontea vor desemna câștigătorii competiției. Experți recunoscuți în acest domeniu, jurații de la „MasterChef” își vor pune în joc experiența, abilitățile și cunoștintele acumulate pentru a-i determina pe concurenți să își solicite la maximum imaginația, simțul de organizare în bucătărie, ingeniozitatea și pasiunea fără margini pentru gătit.
Toți românii care au peste 18 ani, care sunt pasionați de cooking și dornici să dea gata cu îndeletnicirile lor culinare temutul juriu se pot înscrie în continuare în competiție, pe site-ul evenimentului. Concurentul care va demonstra că deține toate ingredientele pentru rețeta succesului va deveni primul MasterChef al României și va fi răsplătit cu 50.000 de euro. Așadar, cei pentru care gătitul este deopotrivă artă, spectacol și mod ideal de a-și petrece timpul liber se vor lupta nu doar pentru mult-râvnitul titlu sau pentru aprecierea juriului, ci și pentru acest mare premiu.
MasterChef aduce în fața telespectatorilor oameni pasionați de gătit, indiferent de vârsta sau profesia pe care o au, important este ca aceștia să nu aibă diplomă de cofetar sau bucătar și să nu fi lucrat în acest domeniu. O altă cerință este ca participanții să aibă peste 18 ani.
MasterChef este unul dintre cele mai incitante și spectaculoase reality show-uri din lume, fiind difuzat pentru prima oară în anul 1990 la postul de televiziune BBC.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302