Eurolines extinde reţeaua de agenţii de turism în 2011

Eurolines extinde reţeaua de agenţii de turism în 2011
person Horeca
access_time_filled

În primele trei luni ale acestui an, Eurolines România a inaugurat trei noi agenții de turism – două în București și una în Sinaia-, mărind astfel la 52 numărul de birouri din întreaga țară (dintre care 47 agenții proprii și 5 în regim de franciză). Decizia de a extinde rețeaua de agenții vine pe fondul vine pe fondul ascendent al vânzărilor înregistratre în agențiile Eurolines în primele 3 luni ale anului 2011, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

eurolines

„Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, înregistrăm o tendință de creștere de peste 30% ceea ce poziționează corect compania în cadrul planului de vânzări pentru 2011”, se arată în comunicatul de presă.

Similar tuturor locațiilor din rețeaua Eurolines, clienții pot alege în agențiile nou deschise dintr-o gamă largă de servicii din domeniul turismului: cazări și vacante interne și internaționale, bilete de avion și de autocar, asigurări de călătorie și închirieri de autoturisme, microbuze sau autocare.

Rețeaua Eurolines rămâne consecventă ideii de Travel Hypermarket, gama de produse cuprinzând ofertele celor mai importanți tour-operatori români și străini. „Acest fapt conferă clientului posibilitatea de a compara și de a face alegerea optimă, cu ajutorul consultantului de turism, fără să „alerge” între agenții și tour-operatori. De aici ideea „Eurolines – Travel Hypermarket”, clientul găsind toate ofertele celorlalte agenții de turism într-un singur loc.”, se mai arată în comunicatul de presă.

dragos_anastasiu

Principalii factori care au contribuit la evoluția ascendentă a vânzărilor din primul trimestru al anului 2011 sunt, potrivit reprezentanților companiei: ofertele de înscrieri timpurii (early booking) care au avut mai mult succes anul acesta, investițiile în departamentul de vânzări și investițiile în tehnologie prin care se reduce timpul dedicat părții tehnice, de căutare, sortare și potrivire a ofertelor turistice.

De asemenea, la creșterea cifrei de afaceri a contribuit și cererea semnificativă de bilete de autocar (+24%), această linie de business constituind o parte însemnată din cifra de afaceri a companiei (31% din cifra de vânzări), alături de bilete de avion, turism, asigurări de călătorie precum și produse complementare: rent a car, transport ocazional, bilete de tren, etc.

„Este relevant de menționat – se mai arată în comunicatul de presă – dezvoltarea puternică a vânzărilor pentru produsele tour-operatorilor germani (TUI, Dertour, FTI, Neckermann). Astfel, 1 din 4 pachete de turism vândute în rețeaua Eurolines provine din portofoliul marilor touroperatori internaționali, precum cei menționați mai sus.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302