Marketingul digital, esential in dezvoltarea turismului romanesc

Marketingul digital, esential in dezvoltarea turismului romanesc
person Horeca
access_time_filled

Marketingul digital, esential in dezvoltarea turismului romanesc

Marketingul digital utilizat in promovarea destinatiilor turistice romanesti este ultima tendinta in ceea ce priveste cresterea atractivitatii tarii noastre pe plan international si o conditie sine qua non pentru dezvoltarea industriei turismului de la noi. Aceasta a fost concluzia la care s-a ajuns dupa ore in sir de dezbateri intre experti din turism din Romania si din strainatate, la conferinta organizata de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului in data de 9 decembrie, la hotelul Ramada Parc din Bucuresti, cu tema intitulata sugestiv: „Viitorul turismului romanesc. Strategia digitala de promovare a Romaniei ca destinatie turistica. De la awarness la vanzari”.

speakeri

„Marketingul digital reprezinta viitorul marketingului in general, dar cu atat mai mult in turism. Daca nu vom constientiza acest lucru probabil nu vom exista”, asa a debutat conferinta moderata de Dragos Anastasiu, manager general Eurolines, conferinta care s-a bucurat de o prezenta consistenta, pronind  de la ministrul Turismului, Elena Udrea, la reprezentantul Facebook din Marea Britanie, Scott Gallacher, dar si reprezentanti ai unor companii cu activitate in domeniul turismului atat pe piata interna si externa si ai companiilor specializate in promovarea si vanzarea online a produselor turistice.

Udrea joi

Elena Udrea si-a exprimat increderea pe care o are in noul tip de promovare pe retelele sociale de comunicare dar si „dorinta de a aduce si Romania pe aceste platforme sociale de comunicare, in incercarea de a creste atractivitatea destinatiei turistice romanesti dar si a gradului de cunoastere la nivel international a strainilor fata de Romania”.

Internetul trebuie sa fie folosit, a mai declarat Elena Udrea¾pentru a promova destinatia turistica Romania, pentru a promova produsele turistice romanesti si pentru a vinde pachete de turism romanesti. De aceea am ales colaborarea cu Facebook (colaborare care va demara concret in primavara anului 2011) si credem ca in felul acesta vom reusi sa intram in randul tarilor care se promoveaza excelent pe acest tip de canal. Efectele colaborarii cu Facebook le vom puteam masura in numarul de turisti sositi in tara noastra”.

mn3

Cu 14 ani de experienta in marketingul digital, Dragos Stanca a vorbit despre felul in care a schimbat internetul turismul, despre unelte si canale folosite in comunicarea online si despre marketingul digital personalizat. „73% dintre oameni isi incep calatoria online, adica acceseaza google sau un alt motor de cautare pentru a se informa despre destinatia turistica inainte de a o vizita”, a declarat acesta. in ceea ce priveste vanzarea serviciilor turistice pe internet e important sa avem un pachet bine facut, atat in ceea ce priveste partea de display advertising (bannerele, promovarea unor oferte speciale, etc), dar si in ceea ce priveste SEO-ul (Search Engine Optimisation) si SEM-ul (Search Engine Marketing), adica aducerea site-ului pe primele pozitii pe pagina de cautare pentru anumite cuvinte cheie. „62% dintre useri verifica numai prima pagina de rezultate”, a declarat acesta. O campanie digitala eficienta, a mai spus Dragos Stanca, nu se poate face folosind un singur element din varietatea de posibilitati pe care le ofera online-ul.

mn5

Tot in cadrul conferintei s-a iscat o divergenta intre Ministrul Turismului si unii specialisti in turism, referitor la existenta birourilor de promovare a Romaniei in strainatate. Ministerul a decis inchiderea a 17 astfel de oficii de promovare turistica, deoarece, sustine Elena Udrea, rezultatele erau aproape nule si nu puteau fi cuantificate, economisind in felul acesta 14 milioane de euro. Aceasta crede ca ar trebui schimbata abordarea, si aceste oficii sa fie inlocuite cu o prezenta solida online. Ministerul a pastrat momentan doar 10 astfel de birouri. Unii specialisti insa au criticat inchiderea acestor birouri, sustinand ca nu au fost consultati si ca esenta industriei turistice a unei tari este exportul de servicii. Elena Udrea a mai declarat ca insa ca exista o gresita intelegere a rolului acestor birouri, ele nefiind acolo sa reprezinte Romania ci erau instrumente de vanzare concrete pentru turismul romanesc.

Dragos Stanca

Dragos Stanca a declarat la randul sau ca nu crede in situatii radicale: „inchiderea biroului de la Chisinau este o greseala pentru ca in Moldova rata de penetrare a internetului este foarte joasa. in Brussels pe de alta parte nu cred ca vine niciun belgian personal la acest birou si nu cred ca sunt dispus in calitate de contribuabil sa platesc niste oameni care stau acolo”.

mn4

Reprezentantul Facebook din Marea Britanie, Scott Gallacher a vorbit despre beneficiile promovarii online pentru industria turismului. Doar faptul ca Facebook-ul are 500 de milioane de utilizatori online, spune multe despre importanta lui ca mijloc de promovare a unei destinatii turistice. in Occident 70% dintre rezervari se fac online, a declarat Scott Gallagher. „Romania este foarte slab reprezentata online si posibilitatea de achizitie a produselor turistice romanesti este foarte scazuta. De exemplu strainii nu pot sa cumpere usor Tarom de pe internet, din tarile lor. Produsele turistice romanesti trebuie sa fie prezente in platformele de agregare internationale precum lastminute.com, expedia.com, tripadvisor, booking.com. „in loc sa asteptati sa va viziteze strainii tara mai bine veniti-le in intampinare cu oferte turistice. Agentiile de turism ar trebui sa deschida pe Facebook pagini dedicate ofertelor concrete ale acestor agentii. 50% din banii de marketing sunt irositi pe metode traditionale care nu mai dau randament”.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302