Peste 2300 de structuri de cazare au primit autorizaţii de funcţionare în 2011

Peste 2300 de structuri de cazare au primit autorizaţii de funcţionare în 2011
person Horeca
access_time_filled

Peste 2300 de structuri de cazare din România au primit autorizații de funcționare în primele cinci luni ale acestui an, față de doar 673 câte au primit autorizația în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o creștere de 250%, potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

autorizatie1Și în ceea ce privește numărul structurilor de alimentație publică care au primit autorizații de funcționare în primele 5 luni ale acestui an s-a înregistrat o creștere semnificativă față de anul precedent: 1456 de astfel de structuri, în perioada ianuarie-mai 2011, față de doar 561 câte au fost în aceeași perioadă din 2010, ceea ce reprezintă o creștere de 160%, potrivit MDRT.
pensiunemoeciuDe asemenea, 551 de agenții de turism au primit autorizații în primele cinci luni ale anului 2011, numărul acestora fiind în creștere cu 23.5% comparativ cu 2010, când s-au înregistrat doar 446.
Reamintim și faptul că, Guvernul a aprobat în sedința din 18 mai 2011, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Hotărârea pentru modificarea ordonanței de urgență privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, H.G. nr. 1267/2010.
Astfel, desfășurarea activității în structuri de primire turistică neclasificate va fi sancționată contravențional cu amendă între 40.000 lei și 50.000 lei, iar activitatea în structuri de primire turistică cu certificate de clasificare expirate va fi sancționată contravențional cu amendă între 20.000 lei și 40.000 lei, față de amenda cuprinsă între 10.000 lei și 20.000 lei aplicată până în prezent, pentru ambele situații.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302