


Oricât ar părea de straniu unui neinițiat, apa poate contribui și ea la întregirea satisfacțiilor olfactive și gustative, dacă este asociată corect cu preparatele, cu momentul din zi, cu atmosfera. Mai mult, există ape și pentru clienții care acum descoperă această asociere, dar există ape și pentru cei mai sofisticați.
DE LA NECESITATE, LA LUX
De mai mulți ani, în Europa gastronomia cunoaște o nouă modă: mai bine de 80% din francezi și italieni își asociază preparatele comandate în restaurante cu apă minerală. Au apărut chiar și baruri de ape minerale, cu oferte destul de consistente. La Paris, de exemplu, multe restaurante de lux oferă, pe lângă meniul cu preparate și lista de vinuri și o carte a apelor, iar magazinul Colette, de pe strada Saint-Honoré, are un bar de apă minerală cu circa 100 de sortimente. În America de Nord, vânzările au crescut cu circa 10% pe an în ultimul deceniu, astfel încât acum peste 50% din populație consumă apă îmbuteliată. De altfel, America de Nord este cea mai mare piață de desfacere din lume. Consumul apei a câștigat teren chiar și în restaurantele de lux, promotorii modei fiind, desigur, tot francezii. Astfel, la restaurantul francez al lui Alain Ducasse, cotat cu patru stele de către cotidianul „The New York Times”, clientului i se aduce la masă un coșule? din argint cu șase sticle conținând cele mai bune sortimente de apă minerală ale casei.
ȘAMPANIA DE LA ROBINET
Fără a fi apă minerală cu pretenții, ci doar apă de la robinet, apa potabilă din rețeaua de alimentare a metropolei New York a fost numită timp de peste un secol „șampania de la robinet”. Până de curând era cotată ca una dintre cele mai pure și mai gustoase ape din lume. La Londra, revista „Health Which?” a publicat o anchetă din care rezultă că apa de la robinet provenind din Tamisa este mai bună la gust decât multe mărci de apă minerală, care sunt însă și mult mai scumpe. Cert este că peste 25% din apa îmbuteliată, considerată eronat ca fiind minerală este doar apă de la robinet, ce-i drept purificată.
ROMÂNII ÎNCĂ RETICENÅ¢I
Românii consumă de două ori și jumătate mai puțină apă minerală comparativ cu media europeană, cu toate că România este a treia țară, după Franța și Italia, ca potențial de exploatare a resurselor. Pe de altă parte, consumul de apă minerală în România este în continuă creștere. De exemplu, dacă în 2006 s-au vândut 920 de milioane litri de apă, în 2007, s-au înregistrat vânzări de 1,15 miliarde de litri. Conform unor statistici canadiene, consumatorii români de ape minerale sunt, în proporție de 80%, absolvenți de studii medii sau superioare. Orășenii preferă apa plată, dar cea carbogazoasă rămâne în top, cu 70% din consumul total. Cu alte cuvinte, năravul șprițului încă își spune cuvântul! În același timp însă, se remarcă o creștere a numărului de consumatori avizați de ape minerale și în țara noastră. Acest fapt determină și competiția pentru calitate în rândul producătorilor. Au început să apară chiar și concursuri de ape minerale, așa cum a fost cel din anul 2009 de la Timișoara. Un juriu interna-țional a analizat cinci tipuri de apă minerală naturală plată și încă cinci din cea carbogazoasă. S-au luat în calcul trei criterii de selecție: aspectul vizual reprezentat prin puritate, strălucire și fluiditate, aspectul olfactiv, aspectul gustativ atins prin echilibrul în gură, gradul de amăreală, aromă și salinitate și proba designului ambalajului. Pe primele trei locuri s-au clasat, în ordine, la categoria apă plată: Perenna, Dorna și Borsec. La categoria apă minerală carbogazoasă câștigătorii au fost Borsec, Perenna și Bu-covina. Cel mai frumos design al ambalajului a fost desemnat, la prima secțiune, Borsec, iar la cea de a doua, apa minerală Buziaș.
APA MINERALĂ DIN ROMÂNIA PE LOCUL DOI LA NIVEL INTERNAÅ¢IONAL
Potrivit clasamentului realizat de Organizația Mondială a Apelor, Perenna Premier se afla pe locul doi în topul primelor 20 de ape după apa minerală naturală Evian. Potrivit site-ului www.mineralwaters.org, diferența dintre liderul Evian și Perenna Premier este de doar 3,9 procente (identică în proporție de 96,1%). Organizația amintită a prezentat în anul 2010, 3.200 de branduri de apă minerală din 130 de țări. Pentru stabilirea asemănărilor dintre cele două ape, s-au avut în vedere 11 componente, de la aciditate și până la elementele minerale, precum calciu, potasiu, magneziu sau nitrați. Este pentru a doua oară când puritatea apei minerale Perenna Premier este recunoscută la nivel mondial. În 2008, la concursul de specialitate organizat la Berkeley Springs din Statele Unite, Perenna Premier a intrat în top 10 mondial, din 250 de participanți. În plus, institutul SGS Fresenius din Germania, a catalogat apa Perenna Premier ca fiind o apă cu origine pură. Această recunoaștere mondială a calităților apei minerale naturale Perenna demonstrează valoarea apei izvorâte din munții Dognecei, în județul Caraș-Severin. Izvorul de la Calina din care provine apa minerală străbate stânca calcaroasă și dolomitică, cu filtrare prin straturi de șisturi cristaline de 200-300 de metri, ceea ce conduce la o puritate microbiologică deosebită și un bun echilibru al mineralelor existente în apă.
ASOCIERILE UNUI SOMELIER DE APE
Filip Wretman, prim-specialist în apă la Hotelul Ritz-Carlton, New York recomandă: „La aperitiv, o apă minerală San Pellegrino carbogazoasă, ușor răcită, cu bule grațioase, care nu trebuie să fie prea umflate. Să nu comiteți crima de a cere cuburi de gheață: e ca și cum ați turna Cola în vin! Apoi, puteți trece la o apă plată care să nu supraexcite papilele gustative, de exemplu Fiji, care provine din ploaia căzută acum 450 de ani pe pământul virgin al insulei cu același nume din Pacificul de Sud. În încheiere, la brânzeturi, sau la sufleul de ciocolată, încercați un Perrier. Veți avea nevoie de bulele sale agresive, pentru a vă curăța cavitatea bucală.”
CELE MAI CELEBRE APE
CONFORM PREVIZIUNILOR UNOR ANALIȘTI, APA MINERALĂ VA AJUNGE, ÎN VIITORUL APROPIAT, PE LOCUL DOI ÎN RÂNDUL CELOR MAI CONSUMATE BĂUTURI DE PE GLOB, DUPĂ CELE RĂCORITOARE.”