Ucraina şi UE simplifică şi mai mult procesul de acordare a vizelor

Ucraina şi UE simplifică şi mai mult procesul de acordare a vizelor
person Horeca
access_time_filled

Comisia Europeană și Ucraina au semnat pe 23 iulie a.c. un capitol suplimentar la actualul acord de facilitare a acordării vizelor, prin care stimulează și mai mult călătoriile cetățenilor ucraineni în țările membre UE. Astfel, actualul document extinde lista categoriilor de persoane care beneficiază de proceduri simplificate la acordarea vizei pentru călătorii în UE.

vizeucraina

Schimbarea din acord facilitează călătoriile și pentru reprezentanții societății civile din Ucraina, pentru persoanele care doresc să participe la forumuri internaționale (seminarii, expoziții, conferințe etc), pentru jurnaliști sau reprezentanți ai ONG-urilor. De exemplu, pe lângă jurnaliști, lista cuprinde acum și membrii echipei lor, precum cameramani, ingineri de sunet etc, care vor beneficia de o procedură simplificată.

În plus, amendamentul vizează și cetățenii ucraineni care își vizitează rudele în statele UE, precum și persoanele care însoțesc cetățenii ucraineni în statele UE pentru tratament medical.

„Amendamentele la actualul acord cu Ucraina facilitează contactele între persoane și stimulează cetățenii ucraineni să călătorească în Europa, ușurându-le procesul de acordare a vizelor”, a subliniat Cecilia Malmström, Commissioner for Home Affairs. Noile categorii de persoane vizate de acordul de facilitare a vizelor vor fi scutite de taxa de viză.

obtainvisa

Cetățenii ucraineni beneficiază de facilitarea procesului de acordare a vizelor încă de la 1 ianuarie 2008, când a intrat în vigoare acordul semnat între UE și Ucraina.

Sursa: www.europa.eu

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302